Pitic cu zâmbet tragic, găsesc oricând în tine,
când osteneala vine, renăscător imbold -
în răzvrătirea penei cu cioc tăios şi ager
și-n crunta răzvrătire a spadei de la şold.
Ţi-a curs pe buză vinul şi cântecul ca valul
pătruns de-un neastâmpăr voios şi epocal,
mai plin ca madrigalul ce-l încrusta rivalul
cu diamantul rece, la chefuri, pe pocal!
Sub ştreangul stăpânirii tu stăpâneai o lume,
oceanele baladei le străbăteai înot -
flori albe şi flori negre-s pe câmpurile tale
de Martha descântate ori lubrica Margot.
Şi-acuma, peste veacuri, mânia ta o fluturi,
primejdioasă, aspră, cu ascuţişuri lungi -
iluminat feeric de fulgere de săbii
râzi şi acum sub faldul zăpezilor de-atunci.
Dă-mi voie, la picioare să-ţi desfăşor în pripă
acest poem balcanic - umil covor să stea -
e veşnică din viaţa ta fiecare clipă
prin zâmbetul tău tragic, vibrând de febra ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează