Stofe vechi, o mandolină,
un Cézanne şi doi Gauguin,
patru măşti de bronz:
Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,
o sofa arabă, două vechi icoane bizantine,
un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
cu mimoză, tamburine spaniole, lampioane
japoneze, trei foteluri cu inscripţii musulmane,
"fleurs du mal" legate-n piele de Cordova,
și pe pian:
Charles Baudelaire şi-alături Villiers de l'Isle-Adam...
Toate sunt ca şi-altădată...
o, bazar sentimental!...
Toate sunt ca la plecarea mea - dantelă şi cristal...
Şi cu toate-acestea, câte tocuri nu-şi lăsară forma
pe covoarele-ţi bogate de Buhara?
Şi-n enorma
ta colecţie de patimi, câte buze nu-ncercară
să-ţi transcrie madrigaluri
Pe obrajii tăi de ceară?...
Câte tragice-nceputuri nu sfârşiră-n simfonia
mută-a lacrimilor?
Câte nu pieriră-n veşnicia
inutilului?
Căci noaptea cea dintâi fu cea din urmă,
iar dorinţa ta... nimicul - şi nimicul nu se curmă!...
Ştiu că m-aşteptai pe mine...
iată-mă, sosesc şi-ţi zic:
te-ntâlnesc întâia oară... tot ce-a fost n-a fost nimic,
minte-mă din nou...aprinde lampioanele... coboară
transparentele... dă-mi calmul şi culorile de seară...
dă-mi şi buzele, şi ochii, şi...
"les fleures du mal" la fila
trei sute treizeci şi nouă: "La mort des amants"...
Dar mila
de amanţii tăi ce-aşteaptă pe trotuar plecarea mea
mă-ntrupează-n cel de-alt'dată şi...
pe-araba ta sofa:
cântece-n surdină,
gesturi,
umbre,
flori,
et caetera!..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează