Sunt obosită, foarte obosită
de marea sărbătoare care mi-a fost viaţa.
O, fac în mine miile de oboseli
ale tuturor oamenilor care au fost regi
regi sumbri, lenţi, atotcunoscători
într’o mare tablă de şah cu jocuri nesigure.
Toate înţelepciunile le-am cunoscut, Doamne,
toate, zadarnice, s'au făcut nevăzute
mi-a rămas una singură, ultima înţelepciune,
aceea care doreşte liniştea - liniştea lucrurilor nenăscute.
Nimeni nu m'a înfrânt, dar dincolo de lupte
se’ntinde oboseala tuturor drumurilor
spre toate apele, spre toate stelele.
Nimeni nu m'a înfrânt, dar aripile mele sunt atât de largi
viața le însângera, ca pe vulturi zăbrelele.
Spune-i morţii, Doamne, să-mi dea neagra hermină
pe care o dăruieşte tuturor învingătorilor -
niciodată prinţ mai gingaş, cu faţa mai senină,
nu va aluneca apoi, în primăveri, pe drumul norilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează