E-un timp când mai stăm în părinți,
cu gesturi, cu stări și cuvinte,
râvnind traiectorii fierbinți
c-un sens refuzat dinainte.
E-un timp când ei sunt și copii
și vârstnici, iar noi pe aproape,
plutim fulguit peste zi
ca umbra de navă pe ape.
E-un timp când ieșim din părinți,
cu gesturi ,cu stări și cuvinte,
deodată ni-s anii fierbinți
și clipa devine fierbinte.
Se-ascut, bifurcându-se, firile,
se-nchid între ei și-ntre noi,
se ferecă bine gândirile,
și ușile dintre odăi.
Atunci ei rămân ca oglinzile
din care un om stă să plece,
odăile-și tânguie grinzile
și timpul se-aude cum trece.
Prea mult tinerețile noastre
în ei, vâlvătăi au rotit,
sunt legile focului aspre,
el trebuie restituit.
Atunci ei trăiau două vieți,
cuvântul umplându-l de gând,
și tineri și vârstnici erau,
cu flacăra noastră arzând.
Și iată-i, mai reci ca portretele,
cu frunți răstignite pe puls,
îi doare, auzul și pletele
și trupul din care ne-am smuls!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează