Știu că ai plecat într'o lungă călătorie
iubitul meu tăcut şi solitar ca munţii după asfinţit
mâinile tale niciodată nu le-am atins
și dragostea mea a rămas ascunsă ca lacul sub nuferi.
Unde sunt ochii tăi, iubitul meu
în ce limpezi ceruri i-a zidit Dumnezeu?
Ochii tăi: noapte în care se înfiripau legende
și’n faţa cărora toate animalele pădurii
începeau să viseze.
Unde e mândrul tău port, iubitul meu
singur, pe drumul regilor, numai stelele ţi-l văd
cerurile, numai cerurile călătoare
îți însoţesc paşii în călătoria cea mare.
Fruntea ta, înalta ta frunte, iubite
ce albă lumină de lună o face mai albă?
O, pe care cărări de stele'nzăpezite
m’ai uitat şi m'ai regăsit, iubitul meu
cu faţa mea dintâi pe care n'o cunosc nici eu?
O, iubitul meu, în cea mai adâncă noapte
departe de tine cum viaţa-i de tine departe
caut cuvintele care să te-apropie de mine
caut cuvintele prin care să te trezesc în dragoste din moarte
dar stelele coboară'ncet spre dimineaţă
pe fruntea mea e încă scris cuvântul Viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează