Tu dulce-neagră, furios amară
esență
care bântui arborii şi gândul,
făcând şi desfăcând gânduri şi lumi,
iluminând pe dinlăuntru pătimirea
și sfâşiind fragila rezistenţă
a clipelor chemate să se ducă
și să urce
în alt timp.
Ţie, trecere şi stavilă, ar trebui să-ţi dăm
un nume
pe care iadul fiinţei să nu-l ştie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează