Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Tu, grija mea și unic tezaur de plăceri!
Mai știi tu dezmierdarea iubirii fericite,
căminul blând și vraja văraticelor seri,
stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
În serile când lampa ne lumina plăpând
sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
ce dulce-ți era sânul și sufletul ce blând!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
în serile când lampa ne lumina plăpând!
Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Ce adâncime-n spațiu și-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
a sângelui mireasmă visam să ți-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Pe nesimțite noaptea prindea să crească lin
și ochii mei privirea cercau să ți-o ghicească
și îți sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!
Și-ți adormeam piciorul în mâna mea frățească.
Pe nesimțite noaptea prindea să crească lin.
Știu să-mi aduc aminte de clipele senine
și-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
căci unde vraja-ți dulce o pot găsi mai bine
decât în blându-ți suflet și-n trupul tău iubit?
Știu să-mi aduc aminte de clipele senine!
Aceste jurăminte, miresme, sărutări,
din hăuri nepătrunse se vor mai naște oare
cum, după ce se scaldă în nesfârșite mări,
pe cer se urcă iarăși întineritul soare?
- O, vis! O, jurăminte! Miresme! Sărutări!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează