Rămase-ntins pe iarbă
de trudă tăietorul,
și adormi-n aroma
de pini tăiaţi de el.
Picioarele-i bătut-au
atâtor pajişti iarba,
și umerii - bronz - cântă
și mâinile-i visează.
Văd pragul lui de piatră,
nevasta şi ograda-i.
Tot ce-a iubit îi umblă
prin preajmă cât timp doarme.
Şi tot ce n-a avut
îl face şi mai cast.
Şi doarme, făr’de nume,
cum ar dormi un arbor.
Amiaza-l săgetează
cu lăncile-i aprinse.
Cu ramuri de răcoare
obrazul eu i-l zvânt.
Şi ca un cântec, ziua
lui vine către mine
și ziua mea i-o dărui
ca pe un pin tăiat.
Iar noaptea, când se-ntoarce
tăind câmpia oarbă,
aud femei cum strigă
la cel venit prea târziu;
Şi-mi cad greoi pe umeri
ca-n patru lănci înfipte
numirile acelui pe care l-am păzit
cu sângele şi cu răsufletul din mine.
Traducere de Ion Frunzetti
Pictura “Tăietorul de lemne” de Streeton Arthur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează