Mulţimea cerşeşte
în zdrenţe
şi ţarina-i grasă de pâine.
Flămândă,
trudită,
mulţimea,
o viaţă de câine la pândă,
pe toate potecile trudei
îşi cată norocul stupid,
şi graşi
dumnezeii ei râd;
norocul mulţimii flămânde
e vechi –
după zid?
Cu mâinile arse de vânt,
făurari,
au zmuls din pământ fericirea,
din băi de aramă,
din grote,
din ocnele mari
au urcat
comorile-n sus
şi veacuri le-au dus
stăpânilor dulci la palat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează