Două poloboace
veneau pe drum de ţară,
dăunăzi în de seară.
Unul de-abia, de-abia
se cotelea,
iar celălalt, nici nu ştiu cum
nu-şi risipise doagele pe drum,
hodorogind în fuga mare.
Stăpânul său
mergea pe el călare
pocnind
şi chiuind,
încât, hăt, de departe se vedea
că o luase-oleacă la măsea.
De veselie,
ce era să facă? -
i-a venit pofta să-l întreacă
pe cel
care mergea mai cătinel
şi, haida-haida! - până când
goni pe-alături hăulind.
Iar celălalt, de ciudă plin,
îl probozea:
- Eu duc un poloboc cu vin,
şi uită-te,
ce bine îmi stă mie,
că merg încet şi nu fac gălăgie!
Dar tu,
nu ţi-i ruşine,
vrei să mă-ntreci pe mine
cu polobocul tău cel zgomotos
care e gol şi n-aduce folos!
Chefliul a răspuns:
- Te-nşeli amar,
eu mă întorc din Chişinău,
de la bazar,
şi-acest butoi al meu
a fost cu mult mai greu,
umplut cu vlagă dulce din podgorii,
dar mi l-au uşurat cumpărătorii.
Iar dumneata,
te-ai dus cu plin
şi vii cu plin,
pentru că-n loc de vin,
îmi pare,
te-ai porăit c-un poloboc de moare.
Deaceea dar,
rămâi în urmă mânios,
că ai bătut un drum făr-de folos.
Şi încă,
mai ascultă-mă ce-ţi spun:
Fă vinul bun! -
că dacă-i rău,
degeaba îl mai duci la Chişinău!
1945
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează