Scorburile s-au deschis,
noaptea cu tavan de tuci
plânge oarbă în abis…
Unde fugi…unde te duci,
goană albă de năluci?
Se arată, se aude…
cu ecou de peşteri ude
zornăie pe braţe zurgălăi,
pielea şoldurilor nude
o ling sure vâlvătăi.
Poleiţi de lună sânii
vegetali îi simt că-s duri,
cum se trag în cuibul mâinii –
strânsul pumnilor să-nduri.
Fată albă de sabat,
când te-arăţi, când te ascunzi;
în ce dans te-ai fermecat,
unde te auzi?
Iată, zboruri de năframă,
au plecat din pietre şoapte,
peste măgură de noapte
te urmează şi te cheamă.
1933
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează