Din răsărit lumina se destramă
pe cerul de-un albastru-nduioșat;
m-am deșteptat, - la ce m-am deșteptat
când nici un glas al vieții nu mă cheamă?
Prin simfonia muzicii ce începe
voi rătăci și astăzi inutil
și voi purta, prin vraja lui april,
tristețile-mi pustii ca niște stepe.
Prin năvile ce-n valuri de aromă
transportă bogății din port în port,
Oh! Sufletu-mi steril ca un avort
iar va târî corabia-i fantomă.
Spre nici un orizont, spre nici un astru,
ca ieri, și azi și mâine va porni,
mai negru, mai tăcut din zi în zi,
în așteptarea largului dezastru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează