Iarna
ca niciodată mai
orașul scund lăbărțat
cu etaje și coșuri de vapor
dar noi printre ele pe străzile
bătând pasu-n lumini
poate azi s-a-ntâmplat
niște case de aur
până la cer să se ducă
cu uși de sticlă și ascensoare
Pace!
Odăile
somnul nesănătos
autobuzul la 7
carnea gemând în haine
dragostea rară ca
viața noastră de la oraș
puternică
prin valurile lui
singuratice blocuri
ude
în vântul de noapte
o minune
până la cer
luminând
casele aceleași de puține
luminate artificial
în căldura de gaze
tăcut
închisă
viața
un film mai străin
doar câteodată
și viața succesiune de cinematografe
fosforescente în sala ca plantele-n oceane
film după film, cinemarograf după cinematograf,
scaun dupâ scaun, (să ne asezăm obosiți de scaunul din urmă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează