Inima ta înțeleaptă - Andrei Lupan

Ai să-mi citești poezia, frumoaso?

E pentru tine, citeşte, -

eu în zgura gândului am ars-o, 

cu dor şi cu nădejde. 

Şi cu amar… 

Stingher, numai o dată 

am stat îngăduit cu grimase, 

să-mi văd meseria mustrată 

de îngâmfări simandicoase?… 

Analfabeţi. N-am roşit înfruntându-i, 

dar au gemut întrebări haine: 

de ce, pentru cine -

versul tău, zbuciumul, gândul? 

Nu degeaba! 

Strigă-le să ştie, -

iată mândră, tânără şi dreaptă 

tu aştepţi această poezie 

cu inima ta înţeleaptă. 

Ea trudnică, chemată de departe 

de porunca ta trează, 

ca un plugar spre tine brăzdează 

cu credinţă şi cu dreptate. 

Cât n-ar cârti cei de-l privesc chiorâş 

tăgăduindu-i preţul, 

răzbate versul meu spre luminiş 

cu setea şi cu cinstea tinereţii. 

Mâini neprefăcute încerca-vor 

mâna care-a scris aici şi dorul, -

va zvâcni în strângerea lor gravă 

întâlnirea mea cu viitorul? 

Ai să-mi citeşti poezia, frumoaso? 

E pentru tine, citeşte, -

eu în zgura gândului am ars-o 

singur, cu tot ce numesc nădejde. 

1956