Eh, viaţă,
din de-a valma orişicum!
Râvnim spre stânci,
lovim în vânt,
ne prăbuşim,
urcăm pe brânci.
Din temelia glodului mă-ndrum
să-l părăsesc,
să mă găsesc.
Pe omul întâlnit acum,
de ce-l slujesc?
de ce-l sugrum?
Prelinsul cuget,
trândav gând,
răzbi-va unde?
lumina-va când?
Lângă moluscă eu sunt cel
purtat de sens
în univers?
Povestea asta din oţel
şi din argile s-a iscat.
E palma lui,
a unui om ca mine de uscat,
ce-i osândit să-şi poarte târnăcopul,
înlănţuind pricinile cu scopul,
sub legea care îl împilă,
prin măcinarea timpului ostilă.
1932
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează