Semănători, semănători, semănători...
Voi aţi păşit pe urma răvenită,
în smolile pământului de mart,
când grele angrenaje nituite
sămânţa-n trupul brazdelor o-mpart?
Voi aţi simţit în inimă cum bate
o taină de-ncolţiri cu muguri noi
şi-o pace-adâncă de maternitate,
când seamănă maşini în mers greoi?
Şi-aici pe deal, şi dincolo de sat,
şi peste văi în ceaţa străvezie,
tractoare trag cu zarvă-gălăgie
tăcutele maşini de semănat.
Se-ntorc vâslind cocoarele-n colţare
cu ostenite strigăte “cru-cri”,
colhoznice smolite cată-n zare
şi le îngână doară s-ar opri.
Pe mâini răsuflecate duc ţuhalii,
încarcă iar trei coşuri la-nturnat
şi iar pornesc maşinile agale
pe trei postăţi legate-n agregat.
Atât maşinărit fără de-astâmpăr,
pe lanul cu hotarul nevăzut,
şi-un singur tractorist aşa de simplu,
că nu şi-a uns nici faţa cu mazut...
Trei fete pe maşini cu vergi în mână,
legate în şalinci ca-n obrăzar,
mai scormonesc, mai scutură-n brăzdar,
tot căutând spre tractoristul tânăr.
El e grăbit, nu-i arde-acum de fete,
dar tot le mustră aspru-n gândul lui:
“Se tem de primăvară cum se vede,
să nu le strice nasul cu pistrui”.
Semănători, semănători, semănători...
Şi-aici pe deal, şi dincolo de sat,
şi peste văi, şi dincolo de zare,
tractoare trag cu zarvă truditoare
tăcutele maşini de semănat.
1954
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează