Moartea și Tăietorul de lemne - Fabulă de Esop

Gemând, adus de spate c-abia-l zăreai din zadă,

sub crona lui de ramuri jilave și de ani,

un tăietor de lemne - sărman între sărmani -

zorea, în afumata-i cocioabă să se vadă.

Nemaiputând să umble de trudă și durere,

își lasă jos povara și chibzuiește, frânt:

,,Avui în viață parte, cândva, de vreo plăcere?''...

E mai sărac ca mine alt om pe-acest pământ?...

Adeseori n-am pâine... odihnă, - niciodată...

nevasta... și copiii... și dările de plată...

să cantonez ostașiii... să-mi fac la timp corvoada...

și creditorii, - ciurdă... necazuri, - cu grămada...”

Și omul cheamă Moartea, iar Moartea vine-ndată

ca să-l întrebe pentru ce-i chemată.

- Ajută-mă, îi spuse, povara să-mi ridic,

că n-ai să zăbovești decât un pic!”

 N-a fost vrun rău în nici un veac

să nu-i găsească moartea leac.

Dar oamenii, decât să moară,

mai bine duc orice povară.