Sunt file ’n cartea sufletului tău
pe care tu nici când nu le-ai întors.
Pecetluite-s de un geniu rău?
Și-acolo poate-i viața-adevărată,
acolo-i fericirea ne ’ncercată
ce din fuiorul Zînelor s'a tors!
Înstreinat de propria-fi comoară
o plângi, fiindcă simți că fi-e furată.
În tine-o ai, - și totuși nu ți-e dată:
ca o nălucă lunecă ușoară:
trăiești în viitor un azi himeric
și-l cauți ca pe-o umbră ’n întuneric!...
Sunt pagini dureroase și sterile
ce-ți stau mereu deschise înnainte:
ursit ești să citești aceleași file
să te tnghețe-aceleași reci cuvinte.
Dar iată, vine ’ncet o adiere
așa ușor, - abia o simți pe față...
și filele se ’ntoarnă în tăcere
spre dulcea și adevărata viață!
Uimit te ’ntrebi, de ești tot tu, cel care
a suferit în nopțile vegherii?...
dar pentru câți nu stă în nemișcare
de veci ne ’ntoarsă, pagina durerii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează