O noapte lungă, un păianjen negru
prinzând în pânzele lui foarte întinse
zborul meu liber, umblet somnambul
către acoperişurile ninse.
Tu priveşti în tăcere mersul lin
cu paşi mărunţi pe verticală
și mâinile tremurătoare ca nişte antene
care pipăie spaima universală.
Fă-mi un semn să mă pot opri
în miezul visului încep să încurc
ziua cu noaptea şi stânga cu dreapta
și zidurile pe care mă urc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează