Parnas imaginar, alintat de nimfe si muze,
Cu murmur vesnic de cascade si cu fantani vrajite,
Pentru ultima oara calatorind pe roua, pe ceata,
Imi las umbrele-n iezere, pe limpezisuri de plai.
Adulmec amintirile, cum as vana niste ciute.
Ele fug speriate, straine, in zari nevazute.
Le caut urmele ce s-au sters pe marginea apei.
Din vuietul toamnei ma striga vedeniile lor.
Ce vrea Caliope? Istet la vorba n-am fost niciodata.
Cand si cand am dramaluit cuvintele, pe ganduri,
Asa cum au facut-o stramosii
pe la vetrele lor sarace,
Mesterind intaiul jug de frasin, intaiul plug de fier.
O, Melpomena mi-a dat de furca,
mereu cu mastile ei!
Nici una n-o gaseam potrivita, aidoma vietii.
Urgiile secolului douazeci, bantuit de razboaie,
Mai poate corul antic sa le cante,
sa le exprime?
Neprihanita mi-a fost tovarasia cu Erato.
Imi vine azi sa ma destainui
Ce-or spune oamenii oare?
Se caina si alde Costache Conachi lacramand
Dupa o dragoste veche, dupa o dragoste veche
Parnas imaginar, alintat de nimfe si muze,
Cu murmur vesnic de cascade si cu fantani vrajite,
Chiar si trupul soarelui iti coboara muntele-n apus.
Cobor si eu. Intunecandu-ma? Luminand?
Ca si Hefaistos, ingeniosul mester-faur,
schiop si garbov,
Induplecat de zei sa vina la Olimp, fara zabava,
Ce-a mers calare pe magar,
in sunetul lautelor si tobelor,
Prin forfota menadelor si a calicilor puzderie,
Ma duc in locuri desfatate,
cu ochelarii aburiti pe nas,
Tinand in mana faclioara mea inca arzanda:
Zadarnic manioasele Erinii s-au napustit asupra ei,
N-au sa mi-o stinga totusi Muzelor, adio!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează