Morsa și Tâmplarul - Lewis Caroll

 

De sus, din slavă, soarele

ardea încins, străjer

deasupra mării largi

în luna lui Prier;

era ciudat: miez de noapte,

iar soarele pe cer!

Luna lucea, dar fără chef,

fiindcă socotea

că el n-avea după apus

pe-acolo nici-o treabă şi-a

spus: "E nepoliticos, ne

strică petrecerea!”

Era foarte udă marea,

plaja uscată, fier;

nu se vedea un nor în jur,

căci nu erau pe cer;

nu se vedea o pasăre,

căci nu erau, de fel.

La braţ, Morsa şi Tâmplarul

se plimbau agale

pe plajă şi plângeau văzând

atât nisip în cale.

"De ar fi curăţat un pic,

n-ar fi atâta jale! "

"De-ar mătura şapte fete

șase luni lungi, non stop",

a zis Morsa "ar face, crezi,

curat în acest loc?"

"Mă-ndoiesc" a spus Tâmplarul

și-a plâns din nou, cu foc.

"Ei, Stridii, nu veniţi cu noi"

Morsa le-a implorat,

"la Spaziergang? Mai discutăm

ce se petrece-n sat.

Ne putem plimba pe plajă

de mână, pe-înserat."

O Stridie bătrână-a stat

și-a tot privit la ei;

le-a făcut apoi cu ochiul

și-a dat din cap, ehei...

prefer, adică,-un pui de somn

la mine în bordei.

Dar patru Stridii au fost gata

pentru escapadă,

încălțate cu pantofiori

pentru promenadă -

și asta era straniu, căci

n-au picior, nici coadă.

Alte Stridii, patru, le-au urmat

și-alte patru, încă;

și-încă patru, multe, multe-n

grabă apa-adâncă

părăseau, înotând pe val,

mergând spre stâncă.

Cei doi, Morsa şi Tâmplarul,

mergeau duşi pe gânduri -

apoi s-au aşezat la ţărm

pe un braţ de scânduri;

Stridiile stăteau cuminţi

așteptând în rânduri.

"A venit timpul", Morsa-a zis,

"să vorbim de vreme -

de pantofi, regi şi vopsele -

despre varză şi trireme -

de ce stă marea lângă ţărm -

și-alte teoreme."

"Hei, un pic", Stridiile-au ţipat,

"nu-ncepeţi, e-abia şase;

suntem obosite, abia suflăm -

și toate suntem grase!"

"Nici o grabă!" a zis Tâmplarul.

Şi-ele: "Merci", foarte bucuroase.

"O pâine dublă"-a spus Morsa,

"ne-ar trebui acum;

piper, oţet, un pic de unt,

și cina-ar fi... parfum -

Sunteţi gata, o, stridii dragi?

C-am flămânzit pe drum."

S-au mirat Stridiile, "Doar

nu te referi la noi!

Suntem amici, ar fi urât

din partea la-amândoi."

"E-o noapte faină", Morsa-a zis,

"Aştrii zâmbesc spre noi!

Aţi fost drăguţe să veniţi

cu mame şi surori!"

Tâmplaru-a spus, "Mai pasează-mi

una; ah, mă omori,

fii şi tu atent, aş fi vrut

să nu te rog de două ori!"

"E ruşinos cum le-am minţit

și le-am tras-apoi clapa,

le-am dus departe de părinţi

și le-am forţat cu graba",

a mai spus Morsa. Tâmplarul:

"Ai pus mult unt degeaba."

"Vă compătimesc enorm căci

țin la voi, îmi pasă",

suspină Morsa, alegând

Stridia mai grasă;

apoi, şi-a şters cu batista

gura unsuroasă.

"Dragi Stridii",-a exclamat Tâmplarul,

"este târziu şi-i noapte,

n-aţi vrea s-o pornim înapoi spre casă?"

N-a răspuns nimeni. Poate

nici nu-i de mirare, cei doi

le-au înghiţit pe toate.

Versuri din volumul “Alice în Ţara Minunilor”, traducere de Petru Dimofte