Pe ţârmul nalt şi drept -
hotarul, de unde-ncepe necuprinsul
imperiu-al apelor albastre
cu-atâtea felurimi de pete,
al apelor ce dimineaţa sunt verzi,
iar seara violete -
un corb a poposit spre seară,
și-aşa, cum stă pe malul mării,
orbit de-albastrele noianuri,
muiate-n purpura-nserării,
parcă-i sositul care-aşteaptă să vină şi-alţi întârziaţi...
Şi-n seara-aceea-n care-apusul
părea mai trist ca-n alte seri,
iar soarele părea că pleacă să nu mai vină niciodată,
m-am dus să-mi plimb pe tărm urâtul
și biata-mi inimă,-mbibată
de-amaru-otrăvilor sorbite din gura-amantelor de ieri...
dar corbul mi-a ieşit in cale
......................................
Pe țărmul mării nalt şi drept,
ca şi pe-o margine de groapă,
veghea un cioclu-naripat,
și cioclul m-a privit o clipă,
a dat din aripi
și-a zburat...
și parcă mi-a şoptit în treacăt:
- Bine-ai venit... de când te-aştept!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează