M-am fost născut și eu în veacul
în care-atâți - cu pasul rar
mânați de timp ca de-un văcar,
exclamă-n urma mea: «Săracul!»
Călcând și ulberea și zarea.
eu soarta-a două drumuri am:
pe jos dau zilnic de Adam,
pe sus mă șchioapată cărarea!
Avutul meu întreg e-un «poate».
Prin el trăiesc. Dar când și când
mă turbur ca un lup flămând;
și-atunci înfiorat de toate,
Pe când la mese largi șed unii,
mă-ncerc, mă strădui tot mereu,
să dumic soarele și eu
în cupa de fiori a lunii!
Beția mea cu-atât se-alege!
Vezi, sunt un fel de viu, așa,
parcă făcut din altceva
Decât din ce-i făcut un rege!
Și-n timp ce smulși de-al lor tezaur
nababii-n humă pier de veci.
Și cad și regii, goi și reci,
în strâmtul lor cavou de aur,
Eu biet, cu visele-mi smintite
stând oblic pe-al epocei uz,
cu timpul fac un unghi obtuz
ce-aleargă-n linii infinite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează