Și sturzul de iarnă din nord.
Vara lui s-a sfârșit
în ceața valkiriilor.
Vom învăța s-așteptăm,
să refacem năvoadele, să frecăm rugina
de pe țevile pustii, să tăiem copaci
pentru bărcile noi.
Toate drumurile lumii
sunt în inima noastră.
Rămânem aici să-nvățăm semnele vremii
și să plecăm pe drumul magilor la ceasul știut.
Ce amurg, femeia mea, ce amurg sidefiu,
și marea ce singură, și cântecul sturzului
ce adevărat se aude în ceață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează