Powered By Blogger

1 mai 2022

Hexametrii străinului - Eugeniu Speranția


Trece prin târg un străin ce n-are nimic de vânzare.

N-are nici aur, nici cal, nici lance, nici pavăză n-are.

Umblă de-a pururi străin prin târguri de-a pururi străine;

mica-i vioară de lemn și-o poartă prin lume cu sine.


Râde duiumul de proști de palidul Vântură-Țară,

babele hâde-i croiesc porecle de râs și ocară;

numai copiii, șoptind în dosul portiței închise,

tainic îl cheamă, ghicind că-i omul din basme și vise.


Însă-n amurgul când, reci, vin umbre din peștera rece,

când fluturare de corbi pe vârful bisericii trece,

glasul vioarei de lemn, tremurând, în văzduhuri străbate...

plouă pe suflete foc izbucnit din adâncuri uitate.


Palide, frunțile cad și rămân împietrite-n tăcere.

Inima slabă de om se-aprinde de-o altă putere.

Ochii privesc amăgiți o lume ce altfel se-arată.

Gândul străbate lumini și zări neștiute vreodată.


Licăre zvonul din lemn, cu-atâtea-nțelesuri solemne...

duhuri din veacuri apar și celor de mâine fac semne.

Târgu-nnoptat, descântat, un nor zburător îl cuprinde

și, ridicându-l pe sus, îl duce-n azur să colinde...


Târgu-nnoptat, descântat recade umil în uitare...

pleacă din târg un străin ce n-are nimic de vânzare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează