Pentru Hannah și Hermann Lenz
Noptatec răsfrânte
buzele florilor,
cruciș și pieziș,
trunchiul molifților,
mușhiul încărunțit, piatra surpată,
trezite la zbor nesfârșit
ciorile pe ghețar:
acesta-i țărmul unde-odihnesc
cei pe cari i-am ajuns:
ei ora n-o vor numi,
fulgii n-or număra,
apele nu vor urma la zăgaz.
Ei stau în lume răzleți,
fiecare cu noaptea sa,
fiecare cu moartea sa,
crunt, descoperit, brumat
de preajmă, de depărtare.
Ei plătesc datoria ce le-anima obârșia,
ei o plătesc cu o vorbă
ce pe nedrept dăinuiește, ca vara.
O vorbă – știi:
un cadavru.
Să îl scăldăm,
să-l pieptănăm,
să-i îndreptăm
ochii spre cer.
Traducere de Maria Banuș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează