Voi să cînt resbelul cel numuritor
Care-a stins o ţară ş-un întreg popor…
Muză, ce-ţi ai tronul cununat cu flori
Mai presus de toate mîndrele-ţi surori,
Te avînt-asupra spiritului meu,
Fă să spui prin versuri tot ce cuget eu.
Lira mea să vibre fă sub mîna ta,
Să-i auz acordul ca să pot cînta,
Astfel ca s-asculte orce suverani
Care ţin în mînă sceptrul de tirani,
Cîte mii de rele şi nefericiri
A produs resbelul bietei omeniri.
Geniu ce din fundul iadului scăpat,
Tronul între oameni şi-a întemeiat…
Vaiete, blesteme, gemete, plînsori,
Pentru el sînt cînturi de privighetori.
Arderea, ruina, jugul cel barbar,
Iată ce-ncunună tristul său altar!
Crud şi fără suflet, cade ca un orb,
Cum pe leşuri cade flămînzitul corb.
Sfarămă, zdrobeşte sub al său picior,
O întreagă ţară, un întreg popor.
Pretutindeni varsă sînge de martir,
Ş-ar preface lumea într-un cimitir.
Pretutindeni cere aur, prade mari
Şi supuneri oarbe de la tributari.
Nencetat preface carta lumii-ntregi
Subjugînd popoare şi servind pe regi.
Pacea, dulcea pace care ne-a promis
Crist odinioară, nu-i decît un vis.
Vis e şi frăţia, vis orcare drept
Bietele popoare de la regi aştept.
Vis şi libertate, şi dreptatea chiar
Este o minciună, un năluc amar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează