Bate vânt de toamnă
Doamnă,
Și e frig și printre arini,
Sita lunii nu mai cerne pulbere de flori de crin…
Pe cărările tivite’n lung cu cetine de brazi,
Nu mai vezi pe nimeni azi,
Că de când țineam soboruri și-au plecat plângând lăstunii,
Au murit de frig pe straturi parfumatele petunii,
Iar din caierele zării de funingine și zguri,
Toarce mâna toamnei’ntruna fire lungi de ploaie sură.
Goi și schilodiți aguzii gem de mila crăngilor
Și din fund de văi suspină sufletul tălăngilor.
Sălciile de lângă lac
Deznădăjduite,
Bat mătănii și desfac
Frunze’ngălbenite…
Barca împotmolită’n nuferi și’n răchitele de aramă
Mișcă vâsla, bate malul și ne cheamă;
Și cum cheamă vremea dusă, barca’n margine de drum,
Știe numai stropul care mi-a căzut pe mână-acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează