Copacul și dovleacul - Fabulă de Anton Pann

Pe lângă copacul mare

Un dovleac, din întâmplare

Primăvara răsărise

și pe dânsul se suise,

Care într-atât crescuse,

Încât vârfu-i întrecuse,

În lung și-n lat se-ntinsese,

Ramurile-i cuprinsese,

Și pretutindeni umpluse

De dovleci care făcuse.

Deci cu această istețime

Văzându-se la înălțime,

Începu să se mândrească

Și zicând să se fălească:

-„Vezi, eu numai într-o vară

Cât crescui și tot cresc iar,

Și tu copac din vechime,

În sumă de ani mulțime,

De-ai fi crescut voinicește,

Precum și vrejul meu crește,

Mai, mai ajungeai la stele,

După părerele mele.”

Iar copacul cel cu minte

i-a răspuns aste cuvinte:

-„Ei! Te lauzi tu acum,

Că încă n-ai văzut bruma,

Dar când vă va da și zăpadă,

Atunci ești jos grămadă!”

Gândește la viitoare

Și la cele-ntâmplătoare.

Nu te înălța cu firea

Până nu încerci nenorocirea.