Un lup pe puiul său voind să-l ispitească,
De este vrednic el în breasla părintească,
L-au fost trimes odată
La margine să vadă:
Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor?
Și nu cumva ar fi vreun prilej ușor,
Măcar cam cu păcat,
Să capete vânat?
S-au dus și au venit flămândul lupușor,
Zicând: – Eu am aflat pe astăzi bună masă;
Cole subt deal să pasc mulțime de oi grase:
Putem întru ales vreuna să luăm
Și să mâncăm.
-Daˈbine, de păstori tu nu-mi spui ce-ai aflat?
Bătrânul lup am întrebat.
-E deșteptat și bun,
Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi și puținei,
N-ai grijă despre ei.
-De este chiar așa, eu tot nu mă urnesc,
La turmă să pornesc,
Răspunsă lupul – căci de nu-i păstorul prost,
Apoi el câini mișăi nu ține.
Să mergem noi mai bine
Pe unde am mai fost,
Și știu că sunt câini mulți, dar e păstoriuˈprost.
Iar unde e păstoriuˈde nimică,
Nici câinii nu-s de frică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează