Powered By Blogger

30 ian. 2023

Dincolo de margini - Dimitrie Ciurezu


Lumina a lovit în crengi și-n case

Și satul s-a uitat năuc pe câmp...

Parcă strigă cineva-n răstâmp

Dincolo de margini luminoase?...


Au ieșit copii și iezi, și oi,

Și pluguri pe cobile și plugari.

Și satu-și face în soare ochii mari

Să urmărească turmele de boi!


Unde-or fi, pe unde au pierit

Atât de mici, atât de trecători?

Și ochii lui sunt iezere de flori

În largul luminat de răsărit.


Ascultă tremurând în prag de case,

Vremea care trece peste câmp...

Parcă umblă cineva-n răstâmp

Dincolo de margini luminoase?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează