Am intrat în odaie la tine
și m-am așezat pe-o etajeră,
statuetă lejeră
cu unghii diamantine.
În timpul nopții-am început
să sclipesc, să sclipesc,
și somnul tău cunoscut
a devenit nefiresc.
Și-apoi am sărit pe covor,
desfăcându-mă-n șapte bucăți,
în șapte singurătăți
cu nucleul sonor.
Și somnul tău cunoscut
s-a spart în șapte fragmente,
și-au devenit transparente
buzele noastre-n sărut.
Așa am trecut prin noapte,
de șapte ori câte șapte…
— Adevărat?
— Nu. Am visat. Am visat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează