Lui Juan García Ponce
Ca și aerul
ce se-adună și se destramă
peste paginile geologiei,
pe masele planetare,
clădirile sale invizibile
- omul.
Limbajul său este doar un grăunte,
dar învăpăiat,
în palma spațiului.
Silabele sunt incandescențe.
De asemenea sunt plante:
rădăcinile lor
frâng tăcerea,
ramurile lor
construiesc sălașe-ale sunetelor.
Silabe:
se leagă și dezleagă,
se joacă
de-a potrivirea și nepotrivirea.
Silabe:
se rumenesc pe frunți
și-nfloresc pe buze.
Rădăcinile lor
beau întuneric, mănâncă lumină.
Graiuri:
arbori incandescenți
cu frunzare de ploi.
Vegetații de fulgere,
geometrii de ecouri:
pe foaia de hârtie
poezia se preface
ca o dimineață
în căușul nopții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează