Am strâns din chin atâta jar
Și-atâta geamăt de furtună,
Și m-am hrănit cu atât amar
Și-atâta flacără nebună,
Că mi-am făcut din plâns ștergar
Și din mâhnire pâine bună.
Nu m-am sfiit să mestec vânt
Și să sfidez securi barbare,
Să-ndur teroarea ca un sfânt,
Să cânt cu rana ce mă doare
Și din râvniri cu zborul frânt
Să-mi umplu sufletul de boare.
Mă mângâi c-am gătit stingher
Ofrande pentr-o biată țară,
C-am năzuit mărgean din cer,
Să-mi mântui visul de ocară
Și-am vrut să sfarm cu pumn de fier
Un laț ce-o strangula să moară.
Pentru-un alean atât de greu
Am fost zidit, însă din hrube,
Și-ncununat cu spini mereu,
Și dăruit de cnut cu bube,
Și răstignit ca Dumnezeu,
Și pus cu morții la hulube.
N-am apucat să-i dărui mir
Din liturghiile visate,
Căci popândăi crescuți cu știr
Au strâns avântul sub lăcate
Și-au pus pe năzuință bir
Și-au declarat zorii păcate.
Dar printre gratii se-ntrevăd
Lumini cu nimb de auroră,
S-aud zbucniri de crunt prăpăd
Și trâmbiți de supremă oră
Și saltă câte nu se văd
Și sfinții de gătesc de horă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează