Când ușa se deschide ușor în miez de noapte
Și temnicerul intră furiș, ca o jivină,
Cu degetul la gură, cercetător în șoapte,
Rostește-un număr care-i sortit să nu mai vină...
Plecăm pe rând, mutește, din hruba-ntunecată
Să desfătăm dezmățul hienelor de pradă...
La braț cu torționarul, pășind treaptă cu treaptă,
Cu ochelari puși mască, ca ochii să nu vadă.
Pândim orice mișcare și foșnet de afară,
În tâmple-nfrigurate zvâcnesc fiori de cerc,
Iar gemete afunde răzbat parcă să moară
Și inimi zăvorâte se strâng ca un melc.
Împovărat, broboane topești în rugăciune...
Paharul neputinței îl sorbi până la fund.
Cu brațele deschise cerșești doar o minune
Și-nchizi furtuni în suflet și-n piept muribund.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează