Întâlnirea cu Hiroshima - Eugen Jebeleanu

Lui Kaoru Yasui  

Pământ, pământ tăcut.

Tăcută,

cu pielea pârjolită, cu statura goală,

iertare, Hiroshima...

Iertare pentru fiecare pas

ce-atinge-o rană, rupe-o cicatrice...

Iertare pentru fiece privire,

ce - chiar de-i mângâioasă - doare...

Iertare pentru fiece cuvânt

ce tulbură văzduhu-n care-ți cauți

copiii,

noroadele de prunci pe veci pierduți.

Mormânt

inexistent... Vânt... vânt... vânt... vânt...

Și glasul lor, acum încet sunând,

din zi în zi mai stins,

numai în amintire...

O, cimitire

inexistente... inexistente...

De vrei să plângi, să nu poți strânge-n brațe

măcar o urnă, un mormânt măcar...

Unde ți-s pruncii, Hiroshima? Poate

în oceanul

de-argint nepăsător...

Poate-n cavoul infinit

al cerului...

Sau, poate, chiar pe-acest pământ

pe care-l calc...

Fiece pas ce-l fac, îl fac cu teamă...

Fiece palmă de pământ

ascunde-un catafalc...

Parc-a strigat pământul

călcat de mine: - "Mamă..."

Oh, aripi dă-mi, văzduhule de smalț,

să fiu ușor ca tine, să mă-nalț,

să nu ating cu pasul nici o rană,

să taie-aripa-mi cerul, îngerește...

...Dar, scăpărând din miile-i de răni,

se-apropie de mine Hiroshima,

se-apropie și se înclină lin

și-mi face semn:

- "Poftește, prietene,

și vezi ce-a fost,

ce e,

și povestește..."

Surâsul Hiroshimei; 1958

Senior de ceașcă - Eugen Jebeleanu

evul sur (Domn: Dagobert),

lucea un principe incert;

cu ochi de ape și victorii,

calm brațu-n șold, în unghii de glorii.

Treaz, părul fân de stele mușcă.

La cizme, de cocoși albi creste.

Zăresc din turn sărind neveste,

să moară lângă piept și pușcă.)

El reteza cu brațul drept

floarea din stânga, de sub piept,

și-o arunca peste oblânc

cu ochiul drept pe sânul stâng.

(Calul de gheață și tăcere,

săltând prin burguri blestemate,

cu-o fugă-n dinți și cu-o muiere

cu deltă de lalea, pe spate.)

Mari degete de ornic, gene

priveau și fecioreau izvoare.

Dar ochii scoici clipind alene, -

se răsturnau, plutind, fecioare.

Văd timp de bătălii. Leat mediu.

Cu alții-n fier și-n gânduri grave,

dădu și prințul un asediu,

pe undeva, prin mlaștini slave.

Rentors în timp pribeag. Schimbat.

Prințul: sluțit în bătălie.

Sfârșitu-acesta nu l-am dat;

el plânge-n smalț și-n veșnicie.