Moare un ţăran. Nu-l plânge nimeni
Moare un ţăran. Sărac lipit
L-a chemat pământul peste care
zi de zi a plâns şi a robit.
Ca un cal bicisnic de povară
toată viaţa lui a tras la jug
posedat de pofta milenară
de-a gusta şi el puţin belşug.
De-a ieşi cumva în rândul lumii
nu prea mult, fireşte, doar un pas
ca să-i dea bisericii ocolul
ca să stea în tindă, la taifas.
Şi-a iubit nevasta şi copiii
calul lui a fost un semizeu
tot schimbând blândețea cu sudalma
inima i s-a-năsprit mereu.
Înaintea zorilor de ziuă
se pornea la câmp înfometat
dar creştea mereu mărăcinişul
pe pământul lui cândva bogat.
Faţa lui - o brazdă a răbdării
palmele - o hartă de pământ
deznădăjduit ca hula mării
vietate fără de cuvânt.
Unde-i sunt hrisoavele bătrâne?
Unde rugăciunile dintâi?
Moare un ţăran. Se naşte altul
tot mai trist şi fără căpătâi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează