Copilul de pe scândura de balans a plecat,
uitându-și toată greutatea în mine.
Cine-o să mă mai echilibreze vreodată?
Răscrucea de uliți e pustie.
Și dimineața umedă - la poară urmele unui cal
fără frâu și mâinile mamei zbârcite
ca un hâr de mușcată prăfuită.
Tu ai venit precum copilul
pierzându-ți toată greutatea în mine.
Scândura, scândura de balans,
cine o va mai echilibra vreodată?
Piața e singură și amiaza de toamnă înnourată.
Într-un hol străluminat
ne căutăm unul pe celălalt
cu priviri înfrigurate -
capătul scândurii de balans în aer
cine-l va înclina de cealaltă parte,
eliberându-mă măcar de un dram
din greutate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează