Privindu-te cum coși
Chiar și eu mă simt liniștit.
Parcă mă coși cu ață albă,
De un nor, pe care se poate pluti în vale,
Când mai sus, când mai jos
Și să te uiți de-acolo de sus, sau mai de jos,
În sânul naturii.
Uite cum se întoarce poezia la sursă.
Toată noaptea m-a durut capul
Și de aceea îți pocnea ție mobila.
De la capul meu mobilat cu ideile tale.
O stare gripală circulă prin muzica asta,
Prin song-urile astea.
Cum ajungem unul în fața altuia
Fug microbii ca spiridușii când cântă cocoșul
(În casa asta cânt eu)
Și tu zâmbești și mă pierd în albul
Zâmbetului tău, ca un cocor rătăcit de bunăvoie
Pe când cârdul se duce învârtindu-se spre țările calde
Și el o lasă mai moale
Toamna asta cu plecatul în țările calde.
Acum să vedem ce-o fi la
Iarnă, ce-o păți. Ai căldură suficientă?
Cam câtă cantitate de alb e într-un zâmbet?
Putem vărui lumea
Cu visul, râsul nostru
Și cocorii să plece tot mai repede, crezând c-a nins noian, troian
Toți afară de unul,
Care știe el de ce mai rămâne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează