Luaţi-mi tot şi-apoi luaţi-mi tot,
Cerneală, pâine, lacrimă şi sânge,
Loviţi-mă, dar nu mă veţi înfrânge.
Rezist. Exist. Nu mă reneg. Mai pot.
Sunteți un hematom fanariot,
Marcat de nişte răzbunări nǎtânge,
De sila voastră, naţiunea plânge
Şi oamenii, neoameni vă socot.
La câte-a fost în viaţă să îndur,
Cu orice rând, cu fiecare carte,
Atacurile voastre sunt deşarte,
Puteți să-mi luaţi şi aerul din jur.
Nu vă blestem şi nici nu vă înjur,
Rămâneți liniştiţi, pe mai departe,
Oricum, o remuşcare, peste moarte,
Vă va urca în creiere, impur.
Luaţi-mi tot, că tot mai am ceva,
Ce nu de voi, acum şi-n veac, depinde.
Pot pierde şi ziare, şi merinde,
Spurcaţi-mă, oricum s-o întâmpla.
Eu nici cu voi nu joc la cacealma,
Luaţi-mi tot, nimic nu voi pretinde.
La iarnă, tot voi asculta colinde
Şi țara-i, chiar furată, tot a mea.
La urma urmei, cine sunteți voi,
Decât o tristă gaşcă mercenară,
Teleghidată în această ţară,
Ca noi cu noi să declanşăm război?
Luaţi-mi tot, că tot nu mă îndoi,
Sub biata noastră ordine vulgară,
De-ar fi ca toate cărțile să-mi moară
Şi să mă-ntorc la brazdă înapoi.
Democrația voastră-i un complot,
Aţi folosit-o să vă fie bine,
Sunteți, în lipsa voastră de ruşine,
Un toxic Statu-Palmă-Barbă-Cot.
N-aveți, pentru vocații, antidot,
Iubirii, n-aveți mâini să i se-nchine,
Aşa că dați pe săturate-n mine!
Luaţi-mi tot, că îmi rămâne tot.
Luaţi-mi tot, voi fi poem oral,
Peste impudicele voastre danţuri,
Iar, dacă-mi azvârliți tot neamu-n lanțuri,
Mă duc să tac în codrii din Ardeal.
Luaţi-mi tot, că tot mai am un rest,
Ce nu vă-ncape în numărătoare,
Şi ce-mi rămâne este mult mai mare
Decât ce-mi luați, să nu mă manifest.
Ce scriu aici nu-i pâră sau protest,
E-un testament şi o iluminare,
Luaţi-mi tot! Rezist şi nu mă doare,
Cât am în mine sfânta răzbunare
C-am să vă iert atât cât vă detest.
8 mai 1997
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează