Noapte sumbră, artificială,
Izolează om de om în sală;
Dâră albă ca de reflector
Aburește aerul sonor.
Albe și clorofice stafii,
Profilate pe fundalul pal,
Străveziu mimează oameni vii
Într-un clar de lună ireal.
Joacă-o balerină ca-ntr-un vis, -
Trup și floare albă de cais
Din ce lume? Cine poate spune?
Că aievea nu-i așa minune.
Stă strungarul tânăr lângă mine,
Neclintit. Privirile-i senine -
Două coarde tremurând, de foc -
Fulgerând vibrează după joc.
Și în noaptea stranie, lunară,
Simt un zâmbet cum îl înfioară,
Că- îndrăgostit de-o balerină
Din nimic și din lumină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează