Poeți, călcați peste cadavre
De tei uciși într-un oraș
În care orele bat grave,
Chemându-vă să nu fiți lași?
Uitați evlavia lor sfântă
Împrăștiată în văzduh
Prin care Eminescu-și cântă
Și-acum Nepieritorul Duh?
Cine-o să ierte blasfemia?
Cui vor plăti cei ce-au ciuntit
Din trup și suflet bucuria
Teilor care au murit?
Dea Domnul să le sece-n inimi
Sângele lor decolorat
Și-n veci să nu-i mai știe nimeni
Ce-au fost, pe unde au călcat,
Să li se șteargă-n baligi urma
Și să audă, din coșciuge,
Cum trece peste dânșii turma,
Gonind bezmetică, și muge!!!
Căci le-or cloci în măduvi viermii,
Ba câte unii vor și râde,
Scoțând din gropnițele vremii
Găvanele de cranii, hâde,
Să vadă cum mai stau salcâmii
Japonezești, cu lornionul
Încolăcit din mațul râmei
Ce-i rumegă când își fac somnul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează