Mireasa în ierburi - Daniela Caurea

 

Târziul blana își lasă și-și mută cetatea-n auz;

Nepomeniții foșnesc câteodată de-acolo și-nduplecă spre pomenire,

Uită mănuși pe fruntea-ntâmplată a unui havuz,

Și frește și frize și frunze căzând din senin peste fire.

De unde roata se întocmește fără patimă și istov,

De unde caria gâlgâită a pietrei se-agață de cleiuri, se osifică.

Arcul genei se-ntinde și zbate-nmiirea sub cearcănul mov

Și urcă oiștea lunii, mireasă în ierburi, și mamă și fiică.

 Din volumul Văzduhul de cuvinte, Editura Eminescu, 1979