Balada celor deportați - Grigore Vieru

Ne-au îndepărtat de casă,

C-aveam poartă mai frumoasă.

Ruptu-ne-au de-a noastră vatră,

Că aveam şi gard de piatră.

În Taigale curge sînge

Şi auzi cum înger plînge,

Acolo te taie gerul

Şi auzi plesnind şi Cerul.

Ne-au dus în vagoane-nchise,

Cineva spioni ne-nscrise,

Ne-au dus în vagoane mute,

C-aveam peste-o apă rude;

Ne-au dus în vagoane roşii,

Că pîrîtu-ne-au lenoşii,

Ne-njurau urît de mamă,

Nu ştiau că vor da seamă.

Dusu-ne-au sub arma trupei

Unde-nnebuneau şi lupii,

Dusu-ne-au sub arma pa­zei

Unde-nnebuneau şi brazii.

Era viscol, era ceaţă,

Despărţeau pe soţ de soaţă

Şi voit-au chiar de Tine,

Doamne, să ne înstrăine.

Pruncii învăţau din carte

Limba celui ce desparte.

Stalin se voia scriptură,

Vorba îngheţa în gură;

Stalin se voia povaţă,

Lacrimi îngheţau pe faţă

Tainic ne rugam la Domnul:

„Du-ne unde-nfloare po­mul”.

Ne-au mînat ca pe tîlhari,

Ne-am întors tot gospodari,

În Taiga lăsat-am casă

Tot cu poartă, tot frumoasă.

Ne-au mînat ca pe jivini,

Ne-ntorsesem tot creştini,

Tot creştini întorsu-ne-am,

Tot ca Ţară, tot ca Neam!