Pe prispa casei stă la soare
Bătrâna cu nepoțelul ei,
Privind duios acum în zare,
Cum zboară cârd de funigei.
Pe spatele încovoiate
Cad perii albi de sub tulpan
Și singura ei mângâiere
Îi nepoțelul cel orfan.
Fiind acuma sărbătoare,
Bătrâna pe nepot l-a pus
Ca să citească pe o carte
Cu,, Patimile lui Iisus".
Dar numai cât începe rostul
Și dânsa prinde iar a plânge,
Încât în pieptul lui cel fraged,
Prunceasca inimă se frânge !
,,Ce ai" Mămucă, totdeauna
De plângi asa de dureros,
Când pomenesc de Sfânta Cruce
Și,, Visul Maicii lui Hristos" ?
Cu vocea ei nespus de dulce,
Și înecată în suspin,
Rosteste către el, privindu-l
Ca niciodată mai blajin:
,,Când spui de Maica Prea Curată
Și Domnul cum a pătimit,
Atuncea mă gândesc la moarte,
Că iată am îmbătrânit !
Și inima în piept se frânge
Aminte aducându-mi iar
Că pe,, Macsin" din bătălie
L-astept săraca în zadar!"
,,Mămucă, cine este dânsul,
Că mult îl plângi când sezi la tors,
O fi închis si el de,, jidovi",
Sau pentru ce nu s-a întors" ?
,,O puiule, ai duhul fraged,
Nu poți acuma încăpea
Durerea de la casa noastră,
As vrea să nu mai stii de ea !"
,,De ce ascunzi (mă rog) de mine
Și plângi mereu asa cu dor ?
Acuma cine vrei să vie ?
Pe mine doar mă ai fecior !"
,,O, nu! feciorul meu îi altul,
Tu esti,, copilul nimănui"!
De tatăl tău nu stiu acuma,
Iar maica ta săraca nu-i !
Macsim, când a plecat de-acasă,
Mai mult ca toate m-a rugat
Să fiu ca mamă si părinte
Pentru micuțul lui băiat !
Mereu astept cu nerăbdare
Să vie dânsul din,, rezbel"
Să văd ca,, demobilizații"
Nu spun nimica despre el.
Mă uit în zare totdeauna
Și uneori stau la drum,
Având asa închipuirea
Că poate vine el acum.
Aud că el a fost în luptă
Cu ungurii peste Carpați
Și mulți din regiment cu dânsul
Au fost prizonieri luați.
De asta încă trag nădejde
Că poate să-l mai văd venind,
Dar, anii trec si bucuria,
Mereu s-arată zăbovind !
Și nu mi-ar fi asa de jale,
Când te-as vedea mai mărisor,
Dar iată esti abia de-o schioapă
Și eu ca mâine poate mor !
Ca mine nimeni n-are milă
Să-ți poarte grijă, fiul meu,
Decât doar singur Milostivul
Și Înduratul Dumnezeu !
La El să-ți pui toată nădejdea
Pe El să-l rogi mereu fierbinte,
Că El ființelor sărmane
Le este,, Maică si Părinte" !
Când maică-ta era în viață,
Am pus atunci făgăduință
Să merg la Sfânta Mânăstire
Grijindu-mă de pocăință.
Dar părăsindu-te părinții
A fost nevoie să te cresc,
Și n-am avut săraca parte
De cinul cel călugăresc!
De-ar face Dumnezeu prin tine
Plinirea sfântului meu dor!
Să am si eu o mângâiere
Că te-am păzit ca un odor!"
Stergându-se la ochi bătrâna,
Sărută pe nepot cu drag,
Iar el citeste mai departe
Al,, Patimilor" Sfânt sirag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează