In inimele noastre v’o coardă când se sfarmă
Cănd vr’unu amoru puternicu in sufletu ne s’a stinsu,
Atuncea, ca soldatul rănitu şi far de armă
Remăne omul palidu in chinuri şi in plânsu.
E crud să plăngi acolo unde rideai odată,
Cu jale să’ntorci capul de la unu chipu iubita.
Să veji cum in otravă dulceaţa e schimbată
Iu ochiul celu din care amorul a lipsitu.
Mai bine decăt viaţa cu crude suvenire
Mai bine dorescu moarte, invocu a ei venire,
Să beu macar de-odată paharul de veninu.
Căci omul, la totu pasul, renasce şi ear moare
Cănd elu ce fu ferice lipsesce de sub soare
Şi totu remăne miser, să plângă pe-alu seu chinu.
Sursă: ,,Convorbiri Literare”, 1868-69, anul 2, nr. 1-24
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează