Doi papagali, Ca vârstă și ca-nțelepciune, egali,
Mergând cândva printr-un deșert în care omu-i o minune
Găsiră, norocoși, o nucă de Cocos, dintre cele bune…
Cum papagalii, pentru hrană, din câte dă pământu-anume
Socot că nucile de Cocos sunt tot ce e mai bun pe lume,
Firește, s-au luat la ceartă, căci unul dintre ei, nebunul!
Din patru sferturi ale nucii, el, ca mai mare,
Cerea trei, iar celălalt să ia doar unul!
Tovarășu-i, de fericire, cu mintea tot așa de bleagă,
Țipa, că el văzuse nuca și deci i se cuvine-ntreagă!
Și, după ce, până la sânge i-a-mpins păcatul să se bată,
Desigur, amândoi voinicii s-au dus, târâși, la judecată,
Ducând și nuca blestemată…
Judecător era pe vremuri - se zice - un urangutan…
Acesta, sigilează nuca și pune termen, peste-un an!
(Mă rog, erau procese multe, pe cât socot, la-nalta Curte
Și nu putea Judecătorul să pună termene mai scurte!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează