I
Aici am fost întotdeauna-n centru.
Cu ochiul spânzurat de-o stea, eram prea-nlantuit pe verticala pentru
a mai râvni vreo zare.
Nici un ram.
din câți copaci! n-ar fi putut sa-ntinda
o frunza spre-a-mi schimba ierbosul hram.
Amiezele cu luciu, ca-n oglinda traiau un alb delir de ciocârlie ce picura din cer si moare-n tinda.
Ce nor de aripi in columbarie!
Abia pornea din curti, si se latea deasupra zilei, peste primarie.
Noaptea fata pe cer. ca o catea.
Bondarii se izbeau de frunti pletoase.
Un corn de luna injumatatea
teroarea ulitelor somnoroase cu turte mari de balega, - un rai de dalii, de racoare, de irmoase.
Copilule, ca ieri cutreierai aceste câmpuri, înverzite jaruri ce pâlpâiau ca pe-un imens vatrai!
Nascut, crescut, si-ades mustrat de haruri.
II
Aici, si-acuma vad gentila fata a timpului.
Alene trece-o zi.
Cântări târzii și stele se rasfata
peste ograzi. Încet, spre miazazi un aer tandru curge ca un lapte si oamenii incep a lincezi
topindu-se, parca spalati de fapte,
pina devin un râu opac.
Prelung
e zvonul grav al bronzului in noapte.
Țărâna-i totul.
Dulci movile-mpung cu iarba lor vazduhul, si se varsa din cer un colb gălbui.
Salcâmul ciung
e-ncoronat intr-o mireasma arsa.
Ai crede oare ca-n acest pustiu copilaria, ca o apa-ntoarsa,
mai bate încă drumul cenusiu?
Painajenul în coltul șurii țese un veac lipsit de clipe, sidefiu.
Fântâni albesc in zare, ca mirese.
III
Aci ma destepta un crunt vacar
sunând din goarnă.
Desluseam prin ploaie,
roscat, cu pete mari, cu pasul rar.
un taur falnic framintind noroaie: patrata, fruntea legana o stea.
Venea ca o biserica sa-si moaie
catapeteasma-n fulgere, vestea
un ev incalecat. intre picioare purta o dubla, apriga testea,
un lent balans de clopoie-fecioare.
Ieseau cu muget vacile din curti si se-nsirau greoi pe ulicioare.
Junincile se-nvapaiau sub burti.
Amestecul de mugete si goarna stàrnea căței sfrijiti cu perii scurti.
Si-n timp ce norii se porneau sa cearna a burnita, - sculindu-se in doua picioare, cu mareata lui povarna,
ca dintr-odata scânteia de roua, cumplitul taur navalea noros asupra vacii, si-ncepea sa ploua:
strapunsa brusc, de sus si până jos, tarina se cutremura de-un ropot iar satul se umplea de-un cald miros
de maruntaie tinere.
Si-un clopot batea-n adânc.
Si ploaia înceta.
Pâraiele se retrageau cu sopot.
Noroiul spart sclipea ca o tafta.
IV
Cu ce funingini lâncede ma-mpresuri, tarim pierdut?
Aici puteam s-aleg regina cerului din mii de pasari.
Priveste vrabiile prinse-n zbeg!
Priveste rândunicile cum taie ca o sageata orizontu-ntreg!
Abia târziu, ca dintr-o calda baie, sar pitpalacii dintre flori de in.
Cu bob de orz coltos in maruntaie
viseaza potimichile.
Putin
stau sturzii-n mar, dar fluiera a saga.
În crengi de prun târsicile s-atin.
La ce - aceasta forfota dulceaga?
Cu primii fulgi sfiosi, doar pitigoi si galbiori mai dau o nota vaga
de verde si-auriu, când câte doi cersesc sub flori de bruma la ferestre, va mai abateti încă pe la noi,
sticleti marunti ca bumbii pe capestre, voi, berze, si voi, lisite, zburând cu suiere si unduiri maiestre, -
o, pâlcuri ce ma-mpresurati urlând?
V
Aci m-au instruit culori si-arome,
Numai cezarul
Heliogabal
plouind cu crini asupra vechii
Rome
putea sa stie avântul canibal
cu care flori, si fructe, si frunzare,
gunoaiele, urina grea de cal,
capitele de fin, lucerna-n zare, bucatele zăcând in gabanas, dovlecii si ciresele stelare
se napusteau asupra mea.
Din cas dupa mulsoarea oilor, o unda de aburi verzi curgea peste imas.
Putea, oare, copilul sa se-ascunda
de lacomia prunelor dintii?
Sub piersici, ca-ntr-o manastire scunda,
eram muscat de aur si tamii;
iar noaptea-n somn, ca îngeri, sfintii aburi
de piine ma vegheau la capatii.
Gutui ca lampi lehuze pe dulapuri, mirozna frunzelor de dud, când ard. si izul fad al muschiului pe jgheaburi, -
o, sat pierdut, imperiul meu de nard!
