Îngerul a strigat:
Al nostru e! Nu va atingeti de el!
Stateam intre ingerul mortii si diavol.
Langa pod vamesii se ciondaneau intre ei.
Diavolul tinea in maini o hartoaga neagra
Si-mi numara, numara faptele rele.
Ingerul citea si el intr-o carte alba
Si-mi cerceta, silitor, faptele bune.
Cumpana nu se clintea nici intr-o parte.
Sunt cateva scapari, zise ingerul,
cu degetul pe foi.
Mi-amintesc de unele fapte, nescrise.
(Indreptarea, pe semne, inca nu aparuse).
Asteptati-ma, vin peste o ora!
Porunci ingerul si pluti in vazduhul cu stele.
M-am uitat la ceas, trecuse de miezul noptii.
A i c i , o ora, inseamna o mie de ani.
Eram la podul al saptesprezecelea, de peste rau.
Podul dragostei, al simturilor dezlantuite.
Pana acum scapasem cu bine: cu trandavia,
Zavistea, minciuna, para si cu alte patimi.
Dar mai departe? De unde colaci,
Parale sa-i vamuiesc, la poduri pe toti?
Se cere vama sa dai, sa dai necunten,
Ca sa poti trece in pometul raiului.
De doua ori ingerul a venit si-a plecat.
De doua mii de ani, de cand nu mai sunt.
Toti m-au uitat, nu ma stiu pe pamant.
Cine sa-mi dea de pomana un ban, un covrig.
Atatea chipuri dragi, si nici o toaca-n amintiri.
Unde esti, dragostea mea dintai, in paradisul
umbrelor?
Siraguri de epoci s-au dus pe Calea Lactee
Tare sunt singur si trist fara tine, femeie.
Ingerul intarzia, ratacitor prin stele.
Un cocos tinea cu clantul cumpana mea.
Diavolul batu din copite, isi scarpina coada,
Se aseza pe o cometa, in asteptare.
