Văratic - Gheorghe Tomozei

Mi te-amintesc, iubire veche...

frumoasă ești ca toamna la Văratic,

stăpână peste nucii din livadă

și peste casa cu cerdac umil

aproape de mormântul Veronicăi

și-aproape de un turn cu pietre roase,

cu tinicheaua smulsă de furtună.

Poate în toamna când ai fost aici

și-ți afundai prin ierburi vechi genunchii

și părul cu mieos de miere arsă

nu degetele mele-l răsfirau

ci brațul altcuiva, străin acum,

l-ai urmărit o clipă pe drumețul,

albit de colb și viscolit de sete

surpat lângă clopotnița vacanței.

Știa drumețul care-am fost atunci

că-mpodobind c-o floare albă, lutul

nepieritor al doamnei Veronica,

începe tainic o iubire alta,

târziu, ori prea devreme întâlnită?

Dar tu, târându-ți umbra printre ierburi,

cum ai suit cerdacul casei scunde

fără să-l vezi pe tânărul rămas,

sub tinigheaua, turnului, coclită,

cu sângele rănit de-un fulger alb?

Frumoasă ești ca și atunci, departe,

frumoasă ești, ca toamna la Văratic...

Destin - Demostene Botez

De drumuri lungi și aspre obosit,

la capătul pământului, în soare,

pe țărmul mării cald am poposit,

ca toamna, niște păsări călătoare.

Înalte valuri - fiare mari de plug -

spumoase brazde peste țărm răstoarnă.

Ca niște lanuri grele care fug

din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, și parcă

să-mi desfășor tot sufletul în vânt,

dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă

cu ancori grele prinsă de pământ.

La casele țăranilor români - Adrian Păunescu

La casele țăranilor români

pe care veșnicia nu-i mai iartă,

o instituție se cheamă poartă

prin care intră numai cei stăpâni.

Diverse vietăți mai pot intra

târându-se, precum li-i caracterul,

dar pe această poartă suie cerul

în Maramureș ca în curtea sa.

Și poarta-i cea mai mare bogăție

ea costă cât un sat din alte părți,

bibliotecă pare marii cărți

din care afli tot ce se mai știe,

și poți s-o treci pe cosmicele hărți,

miroase-a om, a lemn și-a veșnicie.

Ion Creangă, Amintiri din copilărie

Tot umblând noi din școală în școală, mai mult, la, așa “de frunza frăsinelului”, mâine, poimâine avem să ne trezim niște babalâci gubavi și oftigoși - numai buni de făcut popi, ieșiți din Socola.

Răspuns - Iacob Negruzzi

Astăzi dragă spune-mi mie,

tu ce-atâta eu iubesc,

vrei ca dulcea mea soție

să visăm un vis ceresc,

spune-mi, asta o vrei tu?

Ea zâmbind răspunse: Nu!

Cum, tu vrei ca în durere

și etern muncit de chin

viața mea să fie fiere,

fiere-amară și venin,

spune-mi, asta-i voia ta?

Ea zâmbind răspunse: Da!

Nu, nu este cu putință

la ce spui nu te gândești,

asta nu-i a ta voință

mult iubită, tu glumești!

Nu-i așa, răspunde-mi tu?

Însă ea zâmbind, tăcu.

Pe aripa zefirului - Ștefan Petică

Poem în proză

Șăgalnic adie zefirul, șoptind o poveste ușoară și dulce, povestea iubirii zvăpăiate ce se desprinde viu din cadrul copilăriei mele.

Este un ungher de țară pe care-l văd adeseori, deși l-am părăsit de mult: acolo îmi petrec eu nopțile. Nu bine am închis ochii, și vine o rază din stele de mă fură din lumea prozei. Trupul meu doarme somn greu: e obosit de muncă, dar eu, sufletul, mă simt ușor ca un fulg și zbor... zbor sprinten prin regiuni muiate în splendoarea prafului de stele și argintul râurilor, cari șoptesc cântece de dragoste în nopțile cu lună, poleiește calea eterică a visului meu.

Mă duc, mă duc cu gândul și ajung într-o grădină măiastră. Pun piciorul pe un pământ vânat de sărutările fierbinți ale soarelui și de sărutările stranii ale stelelor.

E un pământ ciudat, un pământ care a simțit, a iubit, a cântat, a visat cu poeții, cu amanții, cu visătorii... un pământ care a absorbit razele vii din ochii mari și negri ce turbură și dau fiori.

E un pământ care, pătruns de melodia dulce a poveștilor din copilărie, o cântă în fiecare noapte acelor care știu să asculte șoaptele zânelor.

În fund sunt mălinii cu frunze întunecate, sub cari am plâns în serile triste, sunt mălinii cari mai păstrează în freamătul lor ecoul pierdut al sărutărilor pătimașe, sunt mălinii pe ale căror frunze sclipește încă roua dimineților de fericire ușoară, sunt mălinii ale căror frunze întunecate cântă povestea gravă a morții unui suflet...

Acolo am trăit o viață. Adeseori trecut-am pe dunga luminoasă a cărării, alături de iubită. Ea pășea ca-n vis pe pământul înfiorat de splendoarea nopții lunare și capul ei micuț și drag se lasă galeș pe pieptul meu de tânăr. Aspiram în valuri mici răsuflarea ei caldă de patimă și sufletele noastre cântau o cântare numai de noi înțeleasă, o cântare hieratică, sfântă, cântarea stelelor de argint pe care a plutit divinul suflet al lui Gogol.

Când amintirile acestea prind să zboare în văzduhul vrăjit, natura întreagă devine o liră imensă, și Ossian începe să cânte, și cântă...

1900

Pui de rață - Nina Cassian

Pui cu puf de aur moale,

șapte sunt, prin curte.

Umblă-n piciorușe goale,

sprintene și scurte.

Piuie de viață nouă

cu un glas ca ața:

“Am ieșit și noi din ouă -

Bună dimineața!”

Anul nou 1937 - Ion Minulescu

Azi-noapte când Anul nou

Dădu buzna-n casa mea

Fără nici un alt cadou

Decât - ca și-acum un an,

O cutie „Wiils capstan”

Cu tutun pentru lulea...

Cucul din ceasul de nuc

Mucalit ca orice cuc

L-a cântat

Și repetat

De douăsprezece ori:

Al meu nume și pronume

Și-o „Romanță pentru mai târziu”

Sculă veche - 

Dar cu care

Pătrunzând în lumea mare

Am ucis fără să știu

Zece mii de cetitoare

Și cinci mii de cetitori!...

Cucul însă a mințit - 

Fiindcă victimele mele

N-au murit

După cum toți Anii noi

Mi-au tot cobit...

Și sunt atât de vii

Și de rebele

Ca și romanțele mele - 

Sclipitoare șiruri de bijuterii...

Pe care, de Anul nou,

Eu - poetul criminal

Condamnat de tribunal - 

Le fac pe toate - cadou - 

Altor zece mii de cetitoare

Și cinci mii de cetitori...

Fie, Anul care vine...

Plin de soare!...

Fie-ntunecat de nori!...

Rugă - Grigore Vieru

Acestei femei suferinde,

îndură-te, soartă, de ea.

Bucură-i sânii cu lapte

și adu-i copilul ce-l vrea.

Fă să-i lumine pe față

maternele pete frumos

ca frunza de aur a toamnei

pe-al lacului chip luminos.

Fă ca să guste și dânsa

rozul bucetelor măr

al micii ființe, și-i varsă

pre leagăn adâncul ei păr.

Umple cu floarea pelincii

ramura verdelui tei,

adă norocul de mamă

acestei frumoase femei.

Carmen Meretrecis - Romulus Vulpescu

pentru M. R. P.

Se cântă lent, de-o guristă obosită, cu acompaniament de acordeonist chior, într-un mediu tabagic:

“Cânta o cutră beată

În Crucea de Piatră...”.

Era o poamă de paișpe bani,

cu hoit alintat și cu ochii tirani

că se cordea cu fanți caramani

în Crucea de Piatră.

Puțea a tutun, a doftorii și a spirt.

Artiștii fraieri o-ncoronau cu mirt

când îi făceau tratații la birt

în Crucea de Piatră.

Și se purta numa-n liliachiu:

de oful peștelui ăl mai spanchiu

cu care-n bombe pilea la rachiu

în Crucea de Piatră.

Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:

“Să mă vază toți craii hoit ce am,

cum n-a văzutără ei neam de neam

în Crucea de Piatră...”.

Venea droaie: grubări, codoși, venetici,

mucoși de gimnaz cu coșuri, că nici

să mai fi fost dame-așa de gagici

în Crucea de Piatră.

Venea și boieri - d-ăi de umblă-n calești;

și-ambasadori suspinau la ferești...

și pentru ea s-a tăiat șapte pești

în Crucea de Piatră.

Zicea o marghioală-n Vitan, trepădușa -

- Alege-s-ar prafu’ de ea, și cenușa! -

că mă-sii i-a zis Pena, și Corcodușa,

în Crucea de Piatră.

Da’ niște mămici de la trei cuplărăi,

cu niște coarde de pui de găi

o-nvidia (domnule, oameni răi

în Crucea de Piatră).

Când înnemerea mușterii mai de soi -

cu clifturi inglișe și bumăști purcoi -

făcea cu aceștia “Romanța în doi”

în Crucea de Piatră.

Dar dama c-un domn a plecat într-o zi,

când striga oltenii la prune târzii...

de ea, de atunci nu se mai auzi

în Crucea de Piatră.

Zic unii că are palaturi ca-n vis,

că cântă-n șantanuri la nemți, la Paris...

că țațele nu se mai satur’ de zis

în Crucea de Piatră.

Căci așa ți se-ntâmplă destinul în viață:

păcat c-o să moară-n streini - cântăreață.

Putea să se-ajungă, la urmă, și țață

în Crucea de Piatră.

E vremea broderiilor de ger - Emil Brumaru

E vremea broderiilor de ger

cristalele se-agață, mari, de ramuri

și ne ciocnesc, chemându-ne, în geamuri,

să-l vizităm pe Domnul Bijutier!

El ne va da inele de argint

ce-or să ne strângă visele pe viață,

lungi coliere petrecând pe-o ață

perle ce-n veci ne leagă c-un alint.

Și-adăpostesc în vraja grea a lor

sufletul tău śi-al meu, ca-ntr-o văpaie

lin pâlpâind, care deși se-ndoaie

iar se ridică-n cerul rupt de nori

Frumoși, lin strecurând dulci curcubeie

deasupra coapselor ce ni se-ncleie…

Cântecul cel mai naiv - Emil Brumaru

Femeile care m-au înșelat

atât de dulce au știut s-o facă

încât aproape c-a-nceput să-mi placă

nemernicia blândului păcat.

Ba chiar le-ndemn cu fluturi și le cer

să-mi tăvălească-n praf sufletul moale,

fără fereli, lacrimi subțiri, ocoale.

Ci giuvaiere le aduc, boier,

spre a le lua și pipăi în pat

cu sânii si-a le pierde între sale.

Femeile care m-au înșelat

atât de dulce au știut și-agale…

Ecou - Dan Deșliu

Purtai o rochie verde în seara de-atunci, 

cu luciu stins, ca faţa fântânilor adânci. 

Îşi revărsase luna lumina ei de ceară, 

pe umerii tăi, negri rămaşi de peste vară, 

Pe fruntea care, parcă de toate se uimea

pe gura - prea aproape o clipă de a mea. 

Pădurea, mi se pare, avea o melodie, 

străină pentru mine, necunoscută ţie... 

Când surâdeai, surâsul era de amintiri. 

Aveai mişcări domoale şi degete subţiri

          

Şi-aveam să-ţi pun o mie de mii de întrebări, 

cum, poate, numai veşnic neliniştitei mări. 

Acele vorbe, toate, rămas-au de prisos, 

ca frunza ce-o aşterne octombrie pe jos. 

Se auzea cum vine agale către noi, 

tăcerea - ca o vulpe prin galbenele foi. 

Tăceam. Tăceai. Şi luna bătea prin ramuri lungi, 

pe umerii tăi negri, în seara de atunci.

Păstorița - George Coșbuc

Umbre mari răsar pe cale,

ziua moare dupa culmi;

de pe coastă, pe sub ulmi,

se scoboară mieii-n vale.

Obosit și blând popor!

Și cântând, pășește-agale

o copilă-n urma lor.

Noapte bună, soare sfânt,

până mâine! Noapte buna!

Mâine iar vom fi-mpreună,

tu să râzi și eu să cânt.

Mâine pànă-n zori te scoală,

adă flori de-argint în poală

și le-așterne pe pământ!

Și, murind, întinerește

soarele de dragul ei,

și-o cunună de scântei

el prin păr i le-mpletește:

mâine dacă n-oi veni.

Păru-n apă ți-l privește,

dar de mine de-ți va fi!

și-ți va fi de soare dor!

Mâine blonda păstoriță,

despletind a ei cosiță

toată ziua la izvor,

va privi cu drag la plete

pline de-aur ce i-l dete

soarele ascuns sub nor.

Noapte bună tuturor!

În imagine “Păstorița” de Nicolae Grigorescu. Una din versiunile de Păstorița ale marelui pictor.

Cântecul mamei - Grigore Vieru

Nu-mi lua cercei şi salbe,

Că de-amu am plete albe.

Nu-mi lua năfrămi străine,

că de-amu eu nu văd bine.

Rochie nu-mi lua de lână,

că de-amu eu sunt bătrână.

Încălţări nu-mi mai alege,

că de-amu eu nu pot merge.

Ia-i mai bine norei, lasă,

că ea-i tânără, frumoasă,

iar eu, fiule-s bătrână,

cine m-o vedea-n ţărână?!

Vis - Bella Ahmadulina

Pământul e aici sau spun povești.

Dar ce-i cu el? L-a încărunțit zăpada.

Aici sunt toate. Însă tu lipsești.

E noaptea pentru beznă, becul - să se vadă. 

Aici sunt eu - ca un umil răspuns

la judecata ta cu dragostea și ura.

Aici e vocea ta. Cum a ajuns

doar Domnul știe sau, mă rog, natura.

E luna sus și ne veghează mut,

prin crăpătura ușii căutând curajul...

să intre în odaie i-am cerut

pe fruntea ei trudit să-ți odihnești obrazul.

1963

De dor - Gheorghe din Moldova

Frunză verde busuioc,

m-a pupat mândra cu foc

și de-atunci oftez adânc,

nici nu beau, nici nu mănânc.

 

La gură de duc zăhar,

ca otrava-i de amar,

iar de duc oala cu vin,

numa′ fiere și venin.

 

Spleen - Gheorghe din Moldova

Vântul șuieră prin hornuri,

ploaia bate prin ferești,

tu, șăzând închis în casă,

de urât înnebunești.

 

Și te prinde dor de moarte,

pe când faci filosofii,

cugetând la ale vieții

ticăloase mârșăvii.

 

Dar mișel, ori leneș poate,

îndoielnic tot rămâi,

mai citești, mai caști, faci versuri

și sfârșitul ți-l amâi.

 

Și șăzând închis în casă

de urât înnebunești. -

vântul șuieră prin hornuri,

ploaia bate prin ferești.

Gheorghe din Moldova - Biografie

Gheorghe din Moldova (pe numele real George Kernbach) s-a născut la Botoșani în 10 ianuarie 1863. Și-a făcut studiile primare și liceale în orașul natal, apoi– la Facultatea de Drept a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1884. A mai audiat cursuri de statistică la Roma.

 A fost magistrat și prefect al județelor Botoșani și Iași, redactor al ziarului „Liberalul” și al revistei „Albina Botoșanilor”, membru fondator al Societății culturale „Ateneul român”, filiala Botoșani, membru al asociației proprietarilor revistei „Viața românească”. În 1884 a scos, împreună cu câțiva prieteni, revista „Emanciparea”. A colaborat la „Contemporanul”, „Lumea ilustrată”, semnându-și unele articole cu pseudonimele Ignotus și Victor C. Rareș. S-a stins pe 20 septembrie 1909 la Iași.

Basarabia pe cruce - Adrian Păunescu

Se urcă Basarabia pe cruce

și cuie pentru ea se pregătesc

și primăvara jertfe noi aduce

și plânge iarăşi neamul românesc.

Noi n-avem nici un drept la fericire,

mereu în casă moare cineva

și n-are ţara dreptul să respire

și nici pe-acela, simplu, de-a visa.

De-acolo unde s-a sfârșitul pământul,

vin triburi, să ne ia pământ şi fraţi

și-n faţa lor abia rostim cuvântul

și, prin tăcere, suntem vinovaţi.

Ce cale poate ţara să apuce?

În tragica, neconvertită zi,

se urcă Basarabia pe cruce

și nu ştim învierea când va fi.

Păcălici la școală - Nicolae Labiș

Pană nouă-n pălărie

și hăinuţă de postav,

Păcălici pe drum păşeşte

fudulindu-se grozav. 

Dară din ghiozdan ce-atârnă

ca un firicel de pluş?

Aţi ghicit? Codiţa-şi scoase

să ia aer, Chiţibuş.

Iată şcoala, dar ce zarvă

e acolo-ntre băieţi?

Tii, feciorul lui Tândală,

bătăuşul Tândăleţ.

A trântit două fetiţe,

pe-un copil l-a înjurat,

şi râzând acum se plimbă

ca un paşă de-ngâmfat.

Păcălici spre el păşeşte:

-Tândăleţ, acu’, cât văd,

cereţi de la toţi iertare,

că altminteri e prăpăd!

– Ce spui tu, mă gâgâlice?

Fugi c-acu te burduşesc!

– Nu-ţi ceri, Tândăleţ, iertare?

Bine… Atunci eu te vrăjesc.

Uite-un duh o să te muşte

de piciorul nespălat…

( Chiţibuş, pe nesimţite,

într-o clipă l-a muşcat ).

…iar din spate o să-ţi cadă

şi ghiozdanul tău pe jos.

( Chiţibuş, pe nesimţite,

cureluşa a şi ros. )

Toţi copiii râd cu poftă,

l-au văzut pe şoricel,

dar lui Tândăleţ i-i frică,

neştiind ce e cu el.

Şi-a cerut apoi iertare,

A rămas mofluz, tăcut,

şi în săptămâna asta

n-a-njurat, nu s-a bătut.

El la serată se-arătase - Alexandr Block

El la serată se-arătase,

în cercu-nchis, fermecător.

Clipeau luminile nefaste

și ochii-i se roteau de zor.

Dansează vesel noaptea toată,

lângă pereți în cercul lor.

Și-n zori se arătă-n fereastră

prietenul nevorbitor.

Cu ochii lui ca de felină

privea - nestrămutat, străin

cum după alba Colombină

fugea zglobitul Arlechin.

Iar sub icoanele din sală,

în gloata ce se nvârtea

rotindu-și ochii cu sfială,

Pierrot cel înșelat plângea.

Rădăcini II - Dumitru Matcovschi

A căzut din nuc o nucă

și-a crescut un nuc din lut,

pelerin cu dor de ducă

într-o noapte a crescut.

Gospodarul și nevasta

(oameni credincioși, miloși)

au văzut minunea asta

și-au îngenuncheat, frumoși,

Și au plâns și, din genunchi,

(cât au plâns și s-au rugat)

rădăcini de nuc, mănunchi,

le-au crescut și i-au legat,

I-au înveșnicit cu dor

de casă, necălător.

Poveste - Șt. O. Iosif

Se spune-n basme c-a trăit

demult, demult pe lume-odată

un biet copil orfan, robit

de-o vrăjitoare blestemată.

În lanțuri ea-l ținea oricând,

și el plângea de disperare,

dar lacrimile-i picurând,

se prefăceau mărgăritare...

Iar vrăjitoarea le strângea

și tot mai multe vrea să strângă,

ïncât din ce mai mult plângea,

el tot mai mult avea sa plângă.

Așa copii obijduiți

pe lumea noastră sunt poeții,

încătușați și chinuiți

de vraja blestemat-a vieții.

Ei plâng de drag, ei plâng de dor,

și cearcă în zadar uitare,

sporind cu lacrimile lor

comoara de mărgăritare!

Odaia bunicului - Ion Pillat

Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul

Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.

Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,

Şi ceasul lui pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul.

Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,

Văd uniforma veche de „ofiţer” la modă

Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă

Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.

Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,

Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.

A scârţâit o uşă... un pas... şi-aştept năuc

Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.

Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi?

Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii...

Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii

Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.

Cozonacul, mămăliga și plugarul - Vasile Militaru

Nu mai spun prin ce 'ntâmplare, 

într’un lan de grâu cu mac,

se’ntâlniră pe cărare

mămăliga dela țară cu boierul cozonac.

Nici nu mai arăt anume

ce necaz putea să frigă

pe boierul zis pe nume,

care, mandru ca un Rigă,

avea drept sau nu să-și bată

joc de-o biata

mămăligă:

- Uite ce nerușinare fără margini!... Ptiu, la dracul! 

Zise, țanțoș, cozonacul, 

mămăliga mea umilă, tu ma faci să-ți plâng de milă!

Cum, când nu ești decât, vai:

apă, sare și mălai,

ai curajul să mai stai

în cărarea mea pe plai?!

Fiind galbenă ca luna,

ți-ai inchipuit, nebuna,

că poți fi cu mine, una?

Și’ntr'o clipă cozonacul, cu albuș de ou la gură,

spuse câte bunuri scumpe are 'n dulcea lui făptură,

încheindu-și cuvântarea cu dispreț, ba și cu ură:

- Astfel, mămăligă lată, oricum ai căta s'o 'ntorci,

e’n zadar, că tu, sărmana, bună ești doar pentru porci!

- Minți! - sbucni un glas alături,

Dintr'un lan înalt de mături 

și-un flăcău cu fața pară, ca o floare-a macului,

veni 'n grabă, să răspundă astfel cozonacului:

- De-ai avea un dram de minte,

cozonacule, zevzece,

mămăligii, -caldă-rece, 

nici măcar pe dinainte

nu i-ai trece!

Căci, să știi: din câtă lume'i pe pământ - norod sărac -

nici un ins, de când e veacul, n'a trait din cozonac,

dar sunt mii si milioane, cari, prin mine azi îți strigă:

La o parte, cozonace, noi trăim din mămăligă!

Natură statică cu ulcele - Nicolae Tonitza

 

Voi veni - Dumitru Matcovschi

Întâlnește-mă la gară:

voi veni, eu voi veni!

Într-o vară-primăvară,

într-o noapte, într-o zi.

Voi veni cu zi de mâine,

înapoi să nu mă duc:

se întoarce și un câine

la stăpân și la lănțug.

De aproape, de departe

voi veni, din legământ,

dintr-o viață, dintr-o moarte,

din cuvânt.

Tânăr poate sau, prea poate,

moș cu barbă și toiag,

cu un car de ani în spate

și în suflet cu-n meleag.

Voi veni! Să fiu acasă,

să te-adun la piept,

să-ți spun:

tu ești soarta mea frumoasă,

tu ești îngerul meu bun!

Viziune - Demostene Botez

Rămâne toamna singură pe zare, 

privind cu ochiu-i tulbure și mare. 

De veacuri vântu-aduce de departe 

pustiul sur întins pe dealuri moarte. 

De spaima mută a pustietății sale, 

aleargă toamna-n asprele-i sandale, 

Iar dealurile-au împietrit deșarte, 

ca niște păsări cenușii și moarte

Căzute-ntr-o celestă vânătoare

și toamna singură-a rămas pe zare.

Adevăratele veșnicii - Radu Stanca

O! Dǎ-mi ceva sǎ-ți semene,

să-ți fie ție asemene

și nu te voi mai tulbura...

plec ca sǎ poți și tu pleca. 

Nu mai întârziu fǎrǎ rost

între ce e și ce-ar fi fost,

între ce nu e și ce-ar fi

dac-am rǎmâne tot aci...

Uite! Fǎgǎduiesc solemn

dacǎ-mi vei da ceva, un semn,

un medalion, sǎ-l port pe piept,

atuncea nu te mai aștept, 

Nu mai veghez morminte vii,

ci ies pe marile câmpii

și schimb aceste veșnicii

cu-adevǎratele vecii... 

Cu veșniciile de-o zi...

De dragoste amară - Alexandru Andrițoiu

Tu m-ai orbit precum un foc bengal,

pârjol domol în iris şi în pleoapă.

O, pentru tine ar putea să-nceapă

al treilea, războiul, mondial!

Să curgă sângele în chip de apă

din trupul nostru stins şi lilian,

stârnit de marele-ţi amor fatal,

de pofta cărnii tale care-mi scapă.

Te porţi pe-un cal de-amurg. Pălim privind

cum ţii harnaşamentele de-argint

în mâna ta de amazoană dură.

Opreşte-ţi hergheliile sirepe

Că-al treilea război tot nu va-ncepe

Chiar de murim când te simţim pe gură…

Cu voi - George Bacovia

Mai bine singuratic şi uitat,

pierdut să te retragi nepăsător,

în ţara asta plină de humor,

mai bine singuratic şi uitat.

O, genii întristate care mor

în cerc barbar şi fără sentiment, 

prin asta eşti celebră-n Orient,

o, ţară tristă, plină de humor.

Mi-e dor de tine, mamă, - Grigore Vieru

Sub stele trece apa

cu lacrima de-o samă,

mi-e dor de-a ta privire,

mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină

cu flori, cu nuci şi mere,

a ochilor lumină,

văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,

nemuritoare carte

de dor şi omenie

și cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde

și frunza o destramă.

Mi-e dor de-a tale braţe,

mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii

cu vifore în coamă.

Mi-e dor de vorba-ţi caldă,

mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa

ori poate-a ta năframă.

Sunt alb, bătrân aproape,

mi-e dor de tine, mamă.

Noapte de toamnă - George Topârceanu

Murmur lung de streşini, risipite şoapte

cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte. 

Rareori prin storuri o lumină scapă

de-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă

și-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă... 

ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.

Dar treptat, cu larma potolită scade

cântecul acestui tremur de cascade.

Tot mai des în preajmă umbre vii răsar, 

ploaia peste case pică tot mai rar

și-n grămezi de neguri apele se strâng... 

lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.

Până când o rază de argint în zare, 

lămurimd pe boltă straturi de ninsoare, 

lin desface umbra şi de crengi anină

scânteieri albastre, boabe de lumină.

Iar acum din taina cerului deschis, 

peste firea mută cad lumini de vis.

Şi-n troiene albe norii se desfac... 

dar când iese luna, streşinile tac. 

Dormi, iubire dulce!... 

Numai eu întârziu, singur pe cărare, 

farmecul acestei clipe călătoare... 

gândurile mele vin să te deştepte, 

din pridvorul tainic să cobori pe trepte.

Să cobori în toamna limpede şi rece

și, visând cu mine clipa care trece, 

să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu

când, străin de tine, sufletu-mi pustiu

va porni zadarnic, rătăcind pe drum, 

să sărute urma paşilor de-acum.

Despre toamnă - Samuel Butler

Toamna e anotimpul moale, pentru că ceea ce pierdem în flori, câștigăm în fructe.

Se închină pustnicul - Al. O. Teodoreanu

Păcătuim, Fecioară Prea Curată,

prin faptă, gând, prin grai. Păcătuim,

de când ne naștem, până când murim.

E-un lung păcat viața noastră toată.

Doar prin durerea binecuvântată

greșeala strămoșească ispășim!

Și inimile noastre-s țintirim

din care ies vini de altădată.

Înalț spre Tine ruga mea sărmană

o, Născătoare fără de prihană:

de-i înflori din umbră ca un crin,

din limpedele-Ți suflet - strop de rouă

ce oglindește’ntregul cer senin, 

ne picură în suflete și nouă.

Amurg - Radu Gyr

Câte-nțeleg n-am înțeles,

dar aș lua toate câte las,

tot ce-am cules și n-a rămas,

tot ce-a rămas și n-am cules.

Azi, din frântura unui ceas,

eternității aș ști să-mi țes

și, la o margine de șes,

lumi noi mi-aș scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres,

le-aș face-acum iconostas

și-aș bea cu sete, tot mai des

pe orice drum, la orice pas,

din ce-a rămas și n-am cules,

din ce-am cules și n-a rămas.

În iad

Un român moare și ajunge în iad. Acolo descoperă că există câte un iad pentru fiecare țară. Merge la iadul unguresc și întreabă:

- Ce ți se face aici?
- Păi te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te așează pe un pat de cuie încă o oră, și tot restul zilei te biciuiește dracul ungur.

Omului nu-i place ce aude și merge mai departe la iadul rusesc:
- Ce ți se face aici?
- Păi aici te pun pe scaunul electric timp
de 2 ore, pe urmă te pun pe un pat de cuie alte 2 ore, și tot restul zilei te biciuiește dracul rus.

Pe urma verifică iadul american, francez, italian, etc. Și primește răspunsuri asemănătoare. Mergând mai departe ajunge și la iadul românesc unde descoperă că era o coadă foarte mare căci toate națiile voiau să intre acolo.
- Ce ți se face aici?
- Păi și la noi te pun pe scaunul electric, pe urmă te așează  pe un pat de cuie câteva ore, iar pe urmă te biciuiește dracul român.
- Dar cum se face că singurul loc din iad unde se stă la coadă e aici?
- Simplu! Pentru că la noi scaunul electric nu merge și nimeni nu vine să-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul român este un fost parlamentar, așa că vine, semnează de prezența, și apoi se duce la bar unde stă toată ziulica până la terminarea programului!

Bărbatul milionar cu femeia manager

Un grup de turiști care vizitau o fermă de crocodili se aflau pe o structură plutitoare în mijlocul unui lac, înconjurați de crocodili uriași.

Proprietarul fermei își provoacă oaspeții:
 „Oricine va avea curajul să sară în apă, va reuși sa înoate până la margine și va supraviețui, va primi 1 milion de dolari”.
Tăcerea e asurzitoare. Nimeni  nu îndrăznește să se miște. Toți se priveau îngroziți, așteptând să se întâmple ceva, când deodată un om plonjează în apă...
Urmărit de crocodili, înotând cu maxim efort, lovind cu mâinile și picioarele in stânga și-n dreapta, ajunge la mal epuizat, dar... nevătămat, sub privirile șocate ale celorlalți oaspeți.
Proprietarul anunță bucuros:
„Felicitări! Avem un curajos câștigător!”
După ce își primește recompensa, norocosul câștigător și soția se întorc în camera de hotel, unde bărbatul ține să-i mărturisească soției:
 „Draga mea, eu nu am sărit... cineva m-a împins!!!”
Soția lui zâmbește larg și răspunde sec:
„Da! Eu am fost aceea... tu ai fi sărit de bunăvoie?”

Morala:
„În spatele fiecărui bărbat de succes, se află o femeie care știe ce vrea”.

Medicul și Avocatul

Un medic român şi-a deschis o clinică privată în SUA şi la intrare a afişat o reclamă mare pe care era scris: “Tratamentul costă 20 de dolari, în caz că boala nu vă trece, vă vom returna 100 de dolari.”

Un avocat, considerând o bună ocazie de a face rost de 100 de dolari, intră în clinică:

Avocatul: - Mi-am pierdut gustul!

Medicul: - Soră, adu medicamentul din cutia numărul şapte şi picuraţi-i pacientului în gură trei picături.

Avocatul: - Ptiu, este benzină!

Medicul: - Felicitări, v-aţi recăpătat gustul, vă costă 20 de dolari. Avocatul plătește iritat şi pleacă clocind o răzbunare… vine înapoi a doua zi.

Avocatul: - Mi-a dispărut memoria, nu-mi mai amintesc nimic.

Medicul: - Soră, aduceți medicamentul din cutia numărul şapte şi picuraţi-i pacientului în gură trei picături.

Avocatul, enervat: - Nuuu, acolo este benzină!… Mi-aţi dat şi ieri!

Medicul: - Felicitări, v-aţi recăpătat memoria, vă costă 20 de dolari.

Avocatul, gata să crape de ciudă, plăteşte cei 20 de dolari dar bineînţeles că se întoarce a treia zi pentru a recupera banii.

Avocatul: - Am o vedere foarte proastă, nu mai văd aproape nimic.

Medicul: - Din păcate nu am nimic pentru tratarea acestei boli. Poftiţi cei o sută de dolari.

Avocatul, fericit, ia bancnota dar când se uită la ea vede că-i de 20 de dolari.

Avocatul: - Domnule doctor, dar nu sunt decât 20 de dolari!

Medicul: - Felicitări, v-ati recăpătat vederea cea bună, vă costă 20 de dolari!

Trecui azi pe la cișmea - Grigore Vieru

Trecui azi pe la cișmea, 

văzui tinereţea mea, 

văzui tinereţea mea,

în rochiță subțirea!

În rochiță subțirea!

Nu știu unde se grăbea.

Văzui tinereţea mea,

nu știu unde se grăbea

tinerețe, vezi cum ești,

unde oare te grăbești?

Mi-a văzut-o sufletu, 

s-o oprească nu putu,

și-a văzut-o inima,

n-a putut-o înturna!

Tinereţe, vezi cum eşti,

unde oare te grăbești?

Doamne, cum e viaţa lui, 

cum e viața omului, 

mi-l îmbracă florile,

pe urmă ninsorile!

Tinerețe, vezi cum eşti,

unde oare te sileşti? 

Se lasă iarna pe nuc, 

și mă-ntreabă cum o duc,

nu ştiu ce mă-ntreabă aşa

parcă n-aş fi, n-ar vedea

parcă n-aş fi, n-ar vedea 

că sunt albă ca și ea.

Parcă n-aş fi, n-ar vedea 

că sunt albă ca și ea.

Tinereţe, vezi cum eşti,

unde oare te sileşti?

April - Tudor Arghezi

Într-o ramura-nflorită

e-agățat un cuib, în tei.

Ramura e leganată,

legănându-și cuibul ei.

Vântul murmură prin floare,

adormind-o cu descântul.

Pasărea surâde-n aripi,

cunoscând ca-i numai vântul.

Mi-a zburat de mult din floarea

sufletului pasărea,

aripi ca-ntre fulgi cicoarea,

verde-n piept ca zarzărea.

O tot caut de atunci

prin pădure, prin copaci.

pasăre cu aripi lungi,

unde ești și ce mai faci?

Ion - Dumitru Matcovschi

Toate pietrele ţărânii

le-a săpat cu osul mâinii.

Toate lacrimile mamei

le-a cules în podul palmei.

Toate crucile răscrucii

le-a-ntrebat unde s-apuce.

Toate drumurile lumii

le-a trecut pe jos anume.

Toate ocnele-ngheţate

le-a ţinut o viaţă-n spate.

Toate lanţurile grele

le-a sunat în pumni, rebele.

Toate frunzele pădurii

le-a cercat în colţul gurii.

Toate florile poienii

dăruitu-le-a Ilenii.

Pictura “Portret de țăran” autor Octav Băncilă

Ileana Vulpescu despre ce e frumos...

Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie, mai ales atunci, să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Pe neasteptate, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.

Amintiri fugare - Ion Ionescu Bucovu

Cad alte frunze, alte păsări zboară,

cum mai zburau la noi odinioară,

vin alte toamne cu aceleaşi nume,

dar noi trăim de-acum în altă lume.

 

Dimineţile mocnesc singurătate,

şi toamna trece rece prin cetate,

din mrejele cu vălul de aramă

vin amintiri fugare puse-n în ramă.

 

Prin sat trec umbre grele de tăceri,

unde s-au dus potecile de ieri?

Cine s-a răzbunat cu-atâta ură,

unde e nucul meu din bătătură?

 

Și prispa mea cea plină de ulcele

şi nopţile dormite prin vâlcele?

Unde-i fântâna noastră cu izvoare,

din care-au curs legende milenare?

 

Pe bolta-naltă îmi ridic privirea,

se cuibăreşte-n suflet iar uimirea,

atâtea stele sunt pe cerul sfânt

şi-atâta dragoste e pe pământ.

 

Mătasea lunii-mi cade pe covor

şi vraja ei de-acum îmi dă fior,

în jurul meu plutesc ca nişte ape

doar amintirile ce-mi cad pe pleoape.

Ionel Teodoreanu despre frunzele căzătoare...

Privind paloarea de frunză veştedă, domol căzătoare, a soarelui, am închis ochii şi i-am ascultat apusul. Şi nu era o părere c-am auzit în căderea lui foşnet de frunze moarte, căci pădurea care-l privea a oftat adânc şi a lăcrimat căderi de frunze.

Umbrit - Adrian Pintea

Umbrit eram, iată, de glezna cuiva

care mult mai puternic prin toate păşea;

astfel oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală,

orice drum băteam a doua oară;

Dus undeva să spun că iubesc

văd că iubita mi-a fost trezită-nainte;

caut un lup să-l fac frate frăţesc

şi-l găsesc însemnat de alt dinte;

Vreau să-ncalec un cal temător, să-l alint,

şi el este demult împăcat cu şaua;

vreau să dorm unde-i veşnică neaua

şi găsesc locul tăvălit;

Ușile-naltului abia se trântesc

după cineva luat drept mine;

poeziile mele se alcătuiesc

din întârzieri şi ruşine;

Umbrit eram, iată, de glezna cuiva

care mult mai puternic prin toate păşea;

astfel, oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală

orice drum băteam a doua oară.

Secrete și mistere - Alexandru Philippide

Portice lungi prin care spun anticii

că noaptea se plimba cu molcom pas

Caligula nebun visând suplicii,

din voi nici o fărîmă n-a rămas.

Cine-a cioplit acele chipuri stranii

pe insula pierdută şi pustie

din fundu-ndepărtatei Oceanii

și le-a adus în braţe, cine ştie?

Tu, monstru al fierbintelui Egipt,

sfinx cu sprânceana încruntată,

în ce papirus, în ce manuscript,

se află taina ta nedezlegată?

Dar ce să dezlegăm? Doar totul piere

în timpul fără sens, fără-ncheiere.

Ajunşi în lună n-am găsit decât

un plat pustiu, sărac, steril, urât.

O să ajungem oare şi la stele,

cu gândul să descoperim în ele

secretul universului şi-al vieţii?

Da-n stele nu ajung decât poeţii.

Când tai în două părți egale mărul - Constanța Buzea

Umbrind cum ceara luminând cum luna

între tăcut şi spus îmi e totuna

minciuna spune tace adevărul

 

Această jumătate se mănâncă

pentru cealaltă nu jura căci pale

sunt cearcănele degetelor tale

şi nu întreb despre otravă încă

 

Și n-am să-mi amintesc despre nici una

cât a hrănit cât a ucis pe faţă

nimic nu naştem pentru totdeauna

 

nimic nu e netulburat în viaţă

meri înfloriţi şi viermii stând în ouă

apoi în fruct spălaţi de-aceeaşi rouă.

Mult mai bine - Gellu Naum

E mult mai bine să ai frunze mult mai bine

să rămâi undeva plin de frunze

undeva în conturul tău de răcoare

 

Sigur nu mai poţi să citeşti cărţi portocalii

nici să te aşezi picior peste picior pe-o bancă

nici să-ţi pui pălăria alături şi nici

să desenezi cu creta pe asfalt.

 

Dar când ploile te îngreunează prea tare

poţi să te scuturi încet şi să porneşti pe străzi

şi  în urma ta rămâne o pată imensă rotundă în centrul căreia

poţi să-ţi laşi pălăria ca pe un fruct ud.

Arca - Ion Barbu

În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă

- informă nălucire de biblic corăbier, -

și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,

noroade-ntregi, plecate puternicului cer.

E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie

de stropi rigizi întinde zăbrele de oţel.

Corabia aleargă... în negura greoaie,

corabia se-nclină şi-aleargă fără ţel...

Şi cel din urmă creştet de munte se scufundă...

- spre ţărm Stâpâne, spre care Ararat

din bruma depărtării, mă poartă-adânca undă? -

S-a coborât pe ape linţoliu-ntunecat.

Aud cum se destramă un suflet undeva,

departe, în a ploii acidă melopee...

e noapte-n larg... iar Arca te-aştept, Jehova,

pe mările din suflet să fereci curcubee.